În timp ce meditam la Evanghelia lui Isus Hristos, mi-am amintit de cele șapte sfeșnice din Sfânta (încăperea dinaintea Sfintei Sfintelor), de cei șapte ochi ai Domnului și de cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu, menționate în cartea profetului Zaharia și în cartea Apocalipsa. De fapt, toate aceste imagini ne arată că Dumnezeu cunoaște toate lucrurile într-un mod desăvârșit, perfect. În mod similar, cele șapte imagini ale Domnului Isus Hristos din Evanghelia după Ioan (Pâinea și apa vieții; Adevărata Viță; Păstorul cel Bun; Ușa; Calea, Adevărul și Viața; Învierea și Viața; Lumina Lumii) ne sugerează că El ni s-a prezentat într-un mod complet, desăvârșit. Duhul Sfânt mi-a arătat că Evanghelia lui Isus Hristos, din cartea Romani, este prezentată tot în șapte puncte și tot într-un mod desăvârșit, precum Mântuitorul nostru. Mai jos, voi descrie, foarte pe scurt, cele șapte principii ale Evangheliei lui Isus Hristos.

          Toți oamenii sunt păcătoși, nu există niciunul neprihănit, care să Îl caute din toată inima pe Dumnezeu. Mânia lui Dumnezeu se dezlănțuie împotriva oricărei lipse de evlavie și a oricărei nelegiuiri a oamenilor. Păcatele noastre pun un zid de despărțire între noi și Dumnezeu. Iar faptele noastre bune, cu care unii dintre noi credem că ne putem câștiga mântuirea, sunt ca o haină mânjită înaintea lui Dumnezeu (Romani 1:18-3:20; Isaia 64:6).

          Dumnezeu a rezolvat problema păcatelor omenirii, trimițându-L pe Isus Hristos ca să moară pentru toate greșelile noastre. De mânia lui Dumnezeu ne poate scăpa doar puterea Lui, puterea sângelui vărsat la Golgota. Noi ajungem la mântuire prin pocăință și prin credință în fapta pe care a săvârșit-o Isus Hristos la Calvar. Duhul Sfânt ne naște din nou și noi devenim copii ai lui Dumnezeu. Isus Hristos ne iartă de vina și de rușinea păcatelor noastre (Romani 3:21-5:21). El acceptă o inimă frântă, dar vrea toate bucățile din ea.

          Duhul Sfânt ne eliberează de sub robia păcatului (Romani 8:2). Nu este bine să transformăm harul lui Dumnezeu în desfrânare și trebuie să luptăm împotriva firii pământești care ne determină să păcătuim în continuare (Romani 6:1-7:25). Cei necredincioși pot agrea cu legea lui Dumnezeu la nivelul minții, dar nu au puterea de a o împlini. Însă noi, cei născuți din nou, nu mai suntem robi ai păcatelor. Inexplicabil în mod natural, noi suntem dezgustați de unele dintre lucrurile păcătoase care anterior ne aduceau plăcere. Apoi, chiar dacă suntem ispitiți, noi putem birui tentațiile. Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fim ispitiţi peste puterile noastre ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşim din ea, ca s-o putem răbda. (1 Corinteni 10:13).

          Duhul Sfânt ne dă putere să cultivăm roada Lui în viețile noastre: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea și înfrânarea poftelor (Galateni 5:22-23; Romani 8:1-39). Noi nu facem fapte bune ca să fim mântuiți, ci pentru că suntem mântuiți. În plus, noi nu întreprindem eforturi ca să facem fapte bune, ci intrăm într-o odihnă spirituală care produce asemenea fapte. Noi ne-am început viața veșnică împreună cu Dumnezeu la Calvar, prin nașterea din nou. Acolo s-a înfiripat povestea noastră de dragoste cu Dumnezeu. Unii spun că noi, pocăiții, nu avem voie să facem anumite lucruri. Dar vrem să le spunem acestor oameni că noi nu avem nevoie să mai facem acele fapte. Cu toate acestea, fiecare dintre noi comitem greșeli. Însă în calitate de creștini, noi avem puterea să ne pocăim de greșelile noastre, să ne cerem iertare de la Dumnezeu și de la semeni și să mergem mai departe. Pocăința adevărată este un proces continuu. Duhul Sfânt ne înnoiește mintea și ne transformă treptat ca să ne asemănăm tot mai mult cu chipul lui Isus Hristos.

          Toți oamenii născuți din nou trebuie să depună mărturie în apa botezului despre viața nouă pe care au primit-o prin pocăință și credință în jertfa lui Isus Hristos. Așa cum ne învață apostolul Pavel, prin credința din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire (Romani 10:1-21).

          Pentru fiecare dintre noi, există pericolul să fim lepădați, dacă nu rămânem lângă Dumnezeu (Romani 11:11-24). Putem ajunge într-o stare de împietrire a inimii, în care suntem lăsați în voia minții noastre și Dumnezeu nu ne mai vorbește (Evrei 6:4-6,2 Petru 2:20-22). Cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă (1 Corinteni 10:12-13).

          Evanghelia lui Isus Hristos nu ne cheamă doar la credință, ci și la ascultarea credinței. Prin urmare, trebuie să ne punem viața la dispoziția lui Dumnezeu, să ascultăm de El și să ne implicăm în lucrarea Lui (Romani 12:1-15:33). Dacă noi rămânem în Isus Hristos, vom aduce multă roadă, dar despărțiți de El nu putem face nimic (Ioan 15:1-11). Mântuitorul a luat natura noastră umană (neafectată de păcat) cu El în cer, ca să ne reprezinte. În același timp, ne-a lăsat pe noi pe pământ, cu natura Sa divină (se regăsește în Duhul Sfânt), ca să-L reprezentăm pe El.