Toate lucrările Duhului Sfânt sunt supranaturale și nu pot fi realizate prin eforturi omenești. În acest articol, voi vorbi despre șapte dintre lucrările Duhului Sfânt.

          Duhul Sfânt îl convinge pe om că este păcătos și că are nevoie de Isus Hristos pentru a fi mântuit. Nu este vorba doar de o acceptare intelectuală a păcatelor. Duhul Sfânt îi arată omului specific păcatele lui, dar și gravitatea lor. Omul realizează în ce stare se află și ajunge la concluzia că despărțit de Dumnezeu este pierdut pentru veșnicie. El își regretă amarnic greșelile și crede că lucrarea lui Isus Hristos (jertfa, moartea și învierea Lui) este suficientă pentru mântuirea sufletului său. Astfel, el Îl cheamă pe Isus Hristos în viața Lui, ca Domn și Mântuitor. Acest proces se numește pocăință. Pocăința este un lucru mult mai dificil de realizat decât să-ți ceri iertare de la cineva, pentru o greșeală. Pentru o pocăință autentică, omul trebuie să-și vadă starea lui deplorabilă, să recunoască și să regrete toate relele pe care le-a făcut. Deci omul trebuie să se lepede de sine și să se smerească înaintea lui Dumnezeu. De aceea, atât timp cât un om nu renunță la mândria lui, el nu se poate apropia de Dumnezeu. Regretul pentru păcate trebuie însoțit de principiul restituirii. După ce Isus Hristos intră în casa vameșului Zacheu, acesta promite că îi va despăgubi pe toți cei pe care i-a nedreptățit. Uneori, restituirea poate însemna să ne cerem iertare pentru atitudinea noastră sau pentru modul în care am vorbit. Alteori, trebuie să dăm înapoi lucrurile câștigate necinstit. Principiul restituirii trebuie aplicat oricând greșim, nu doar atunci când ne întoarcem la Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu ne dă putere să ne asumăm consecințele greșelilor pe care le facem.

          Duhul Sfânt îl naște din nou pe om, în urma confruntării cu Evanghelia, prin Cuvântul lui Dumnezeu (1 Petru 1:23). În discuția cu Nicodim, Isus Hristos accentuează necesitatea ca un om să se nască din nou, pentru a vedea Împărăția lui Dumnezeu (Ioan 3:1-21). Sunt folosite două expresii pentru a defini modul în care un om este născut din nou: „din Duh”, „din apă și din Duh”. Cuvintele lui Isus Hristos sunt destul de dificil de înțeles. Nicodim însuși nu poate pricepe cum se poate naște din nou un adult. El interpretează în mod literal cuvintele Domnului. Acest fapt ne confirmă că omul care nu-L cunoaște pe Dumnezeu nu poate primi lucrurile Duhului lui Dumnezeu și le consideră o nebunie (1 Corinteni 2:14). În altă ordine de idei, unii oameni interpretează „literal” expresia „din apă și din Duh” și susțin că Isus Hristos a vorbit despre necesitatea botezului în apă pentru salvare. Botezul în apă reprezintă un semn că am fost mântuiți (și este destinat celor deja născuți din nou) și nu este un mijloc prin care ne naștem din nou. Alți comentatori biblici cred că apa la care face referire Isus Hristos reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu (și în Efeseni 5:25-26, apa este asociată cu Cuvântul lui Dumnezeu). Este posibil ca această idee să fie adevărată, căci înainte de a fi salvat, păcătosul este expus Cuvântului lui Dumnezeu. Există însă și păreri care afirmă că expresia „din apă și din Duh” poate fi tradusă și în felul următor: „din apă, adică din Duh”. Aceasta pare să fie cea mai coerentă explicație (și este susținută de alte versete din același pasaj, în care apare expresia „din Duh”). Într-adevăr, apa Îl simbolizează pe Duhul Sfânt și în alte locuri în Evanghelia după Ioan. De exemplu, în Ioan 7:38-39, Isus Hristos ne vorbește despre râuri de apă vie, făcând referire la Duhul Sfânt. Pentru ca cineva să fie mântuit și să intre în Împărăția lui Dumnezeu, trebuie să experimenteze o naștere spirituală. Nașterea fizică nu este suficientă. Această regenerare spirituală este produsă de Duhul Sfânt, atunci când un om este convins că e păcătos și când acesta crede în lucrarea Domnului Isus Hristos. Mântuitorul nostru compară nașterea din nou cu un element din natură, vântul. Omul nu poate să spună de unde vine vântul și nici încotro merge. Vântul suflă încotro vrea, iar omul îi poate auzi doar vuietul. În același mod, nașterea din nou nu este făcută nici din voia și nici prin puterea omului. Acest proces este realizat prin voia lui Dumnezeu și prin puterea Duhului Sfânt. Acest fenomen nu este vizibil. Nici nu se poate prezice când, unde și în ce oameni se va produce. Însă se pot vedea efectele nașterii din nou în viețile oamenilor. Pentru omul născut din nou, semnificația și sensul vieții se schimbă. Acesta vede moartea ca pe o trecere la Dumnezeu și are nădejdea că va trăi veșnic. Pământul este doar un loc temporar, iar viața de pe pământ este o pregătire pentru veșnicia care va urma. Prioritățile lui se schimbă. El devine interesat să-L glorifice pe Dumnezeu și să-I împlinească voia pe pământ. El disprețuiește lucrurile rele pe care anterior le iubea. Viața și caracterul lui sunt influențate de Isus Hristos. Prin nașterea din nou, creștinul este pecetluit cu Duhul Sfânt (Efeseni 1:13-14). El îi aparține lui Dumnezeu, care devine stăpânul vieții lui. În același mod, sigiliul era aplicat pe documente, ca simbol al autorității. Când era aplicat pe bunuri materiale, sigiliul arăta identitatea proprietarului acelor bunuri. În concluzie, nu există niciun om născut din nou care să nu aibă Duhul Sfânt. Omul nou primește un duh de înfiere, care îl îndreptățește să-I spună lui Dumnezeu „Tată”. El devine astfel copil al lui Dumnezeu (Romani 8:14-16). Acesta este iertat de vina păcatelor (Psalmul 32:5), este eliberat de rușinea păcatelor (Isaia 53:3-4), este izbăvit de sub puterea întunericului (Coloseni 1:13) și este eliberat de sub stăpânirea păcatului (Romani 6:6,11). Un astfel de om încearcă să-și repare greșelile, își cere iertare atunci când păcătuiește și îi iartă pe cei care greșesc împotriva lui.

          Duhul Sfânt îl eliberează pe omul născut din nou de sub robia păcatului. În Romani 7:14-25 este descrisă lupta firii pământești împotriva Duhului. Chiar dacă omul agreează legea lui Dumnezeu la nivelul minții, el nu are puterea de a o împlini. Omul are voința să facă binele, dar este neputincios, căci este rob al păcatului. Apostolul Pavel ne arată însă că omul născut din nou nu mai este rob al păcatului, datorită Duhului Sfânt, care îl eliberează din această stare (Romani 8:2). Credinciosul poate manifesta repulsie în a mai comite unele păcate. Inexplicabil în mod natural, el poate simți dezgust pentru lucrurile care anterior îi aduceau plăcere. În celelalte cazuri, chiar dacă omul născut din nou este ispitit, el are puterea de a birui tentația și de a evita păcatul (1 Corinteni 10:13). Totuși, fiecare creștin poate păcătui. Deseori ni se întâmplă să greșim. Însă noi, în calitate de creștini, avem puterea să ne pocăim de greșelile noastre, să ne cerem iertare de la Dumnezeu și de la semeni și să mergem mai departe. Pocăința adevărată este un proces continuu. Isus Hristos ne înnoiește mintea și ne transformă treptat după chipul Lui.

          Duhul Sfânt îi dă putere credinciosului să cultive roadele duhovnicești în viața sa. Credinciosul primește puterea de a trăi după îndemnurile Duhului și de a evita îndemnurile firii pământești. Roada Duhului Sfânt începe să se vadă în viața sa. Dacă înainte de a se naște din nou, omul făcea faptele firii pământești (Galateni 5:19-21), în Hristos, el primește putere de la Duhul Sfânt să cultive dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea și înfrânarea poftelor (Galateni 5:22-23). Duhul Sfânt transformă caracterul credinciosului, făcându-l tot mai asemănător cu Isus Hristos. Aceste schimbări se văd în relația omului cu Dumnezeu și cu semenii lui. Într-adevăr, un credincios nu întreprinde eforturi ca să facă fapte bune, ci intră într-o odihnă spirituală care produce asemenea fapte. Prin urmare, viața veșnică împreună cu Dumnezeu nu se primește la răpire, ci se capătă odată cu nașterea din nou, la Calvar, acolo unde începe povestea de dragoste a omului cu Dumnezeu. Unii spun că noi, pocăiții, nu avem voie să facem anumite lucruri. Dar vrem să le spunem acestor oameni că noi nu avem nevoie să mai facem acele fapte.

          Duhul Sfânt îl călăuzește pe credincios în aflarea adevărului (Ioan 16:13). Acesta este capabil să facă diferența între lucrurile lumești și cele duhovnicești. Are înțelepciune duhovnicească (1 Corinteni 2:6-12), are abilitatea de a judeca diferite lucruri sau situații care apar. Totodată, Duhul Sfânt Îl glorifică pe Isus Hristos (Ioan 16:14). Prin urmare, credincioșii ajung să-L cunoască mai bine pe Isus Hristos, deoarece Duhul Sfânt le descoperă caracterul și voia Lui. Duhul Sfânt le reamintește credincioșilor de învățăturile lui Hristos și le dă lumină să înțeleagă Cuvântul lui Dumnezeu.

          Duhul Sfânt dovedește că lumea este vinovată în ce privește păcatul, neprihănirea și judecata (Ioan 16:8-11). El arată că oamenii sunt vinovați pentru că refuză să creadă în Hristos. Isus Hristos este vrednic de credință. Prin învierea Lui, Isus Hristos a dovedit că a avut dreptate când a afirmat că El este Fiul lui Dumnezeu și că a venit pe pământ pentru a mântui lumea. Și astăzi sunt însă oameni care cred că Isus Hristos a fost un înșelător, un nebun sau cel mult un mare învățător înțelept. Dar Duhul Sfânt susține că lumea Îl judecă greșit pe Mântuitorul lumii. El îi convinge pe mulți oameni că Isus Hristos este viu. Și le demonstrează, prin diferite mijloace, că Hristos este Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul lumii. Duhul Sfânt arată că, la judecata finală, cei ce-l resping pe Isus Hristos vor fi declarați vinovați și vor fi condamnați la moarte veșnică (separare veșnică de Dumnezeu).

          Duhul Sfânt le dă daruri credincioșilor, iar Isus Hristos îi botează pe aceștia cu Duhul Sfânt. Întrucât aceste lucrări supranaturale necesită explicații mai detaliate, am alocat mai multe articole separate pentru aceste subiecte.