Isus Hristos a hotărât să Își binecuvânteze biserica Lui cu oameni chemați la lucrări speciale: apostoli, prooroci, evangheliști, pastori și învățători. Acești slujitori reprezintă niște daruri pe care Isus Hristos le-a făcut bisericii (Efeseni 4:8-15). În continuare, voi prezenta șapte adevăruri despre slujbele pe care Mântuitorul nostru le-a rânduit în biserică.

          Credincioșii care au aceste slujbe sunt chemați de Isus Hristos. Biserica, cultele religioase și școlile de teologie nu au autoritatea să creeze aceste slujbe (deși pot avea influență mare în pregătirea slujitorilor). Biserica trebuie doar să-i recunoască pe cei pe care Isus Hristos i-a trimis.

          Slujitorii aleși de Isus Hristos nu sunt cei mai confortabili oameni și nu caută să câștige popularitate. Ei Îl reprezintă pe Isus Hristos și sunt interesați să le transmită oamenilor ceea ce Dumnezeu dorește. Nici profeții Vechiului Testament și nici apostolii nu au făcut compromisuri. Aceștia nu au urmărit să placă oamenilor, ci au dorit să fie plăcuți înaintea lui Dumnezeu.

          Oamenii chemați de Isus Hristos nu vor căuta să avanseze în anumite funcții prin metode omenești. De-a lungul timpului, în unele biserici s-a procedat precum în politică. Prin urmare, unele persoane au promovat strict pe baza unor criterii omenești (lingușeli, nepotisme, prin absolvirea unui seminar teologic, dar fără să fie chemați de Isus Hristos).

          Cei care sunt chemați în slujbă de către Isus Hristos vor aștepta până când Acesta le va crea un context potrivit pentru ca ei să-și exercite aceste slujbe. Asemenea împăratului David, care a devenit împărat la mult timp după ce a fost uns de profetul Samuel, ei vor avea răbdare ca Acesta să îi promoveze în slujbele pentru care i-a ales.

          Biserica se poate ruga cu sinceritate pentru ca Isus Hristos să-i arate ce slujitori a ales El. Dar acest lucru nu garantează că Mântuitorul va răspunde imediat sau că răspunsul Lui va fi unul confortabil sau predictibil. Inclusiv după ce s-au rugat pentru alegerea unui apostol în locul lui Iuda Iscarioteanul, ucenicii au tras la sorți între doi oameni care i-au însoțit în tot timpul cât Isus Hristos și-a efectuat lucrarea pe pământ. Sorțul a căzut pe Matia, care a fost considerat astfel apostol (Faptele Apostolilor 1:15-26). Este interesant că, la tragerea la sorți, nu a existat și varianta „niciunul dintre cei doi”. Însă Isus Hristos avea și alte planuri. Nu peste mult timp a apărut în scenă un om care îi prigonise pe creștini. Mântuitorul l-a chemat personal în lucrare. Ulterior, apostolul Pavel a devenit cel mai mare misionar și învățător, după Isus Hristos. Duhul Sfânt l-a inspirat să scrie o mare parte din Noul Testament, unde a tratat în detaliu multe învățături dificile. Pe de altă parte, de la Matia nu ne-a rămas nimic notabil în materie de text scris. Însă apostolul Ioan ne spune că, în Ierusalimul ceresc, pe zidurile cetății, vor fi trecute numele celor doisprezece apostoli ai lui Hristos (Apocalipsa 21:14). Va fi trecut numele lui Matia – cel ales de ucenici, sau numele lui Pavel – cel chemat special de Isus Hristos? Cel puțin primii creștini s-au rugat și apoi au tras la sorți. Dar și în zilele noastre, unii oameni spun că se roagă pentru călăuzire. Însă, după aceea, aceștia aleg după tot felul de criterii omenești (deseori ei știu dinainte pe cine vor să propună) și nu după măsura darului lui Isus Hristos.

          Dacă cineva are un anumit dar nu înseamnă că el este neapărat chemat la o slujbă specială (una dintre cele cinci menționate mai sus) de către Isus Hristos. De exemplu, nu oricine știe să scrie este scriitor. Tot astfel, nu orice persoană care are o descoperire este profet. Și nu orice om care dă o învățătură este învățător. Într-adevăr, există o mare diferență între acțiuni/situații/daruri duhovnicești și o slujbă spirituală specială.

          Slujbele menționate în debutul articolului nu au încetat după scrierea Canonului. Inclusiv lucrarea apostolilor și a profeților (care sunt la temelia bisericii) continuă, atât timp cât biserica lui Isus Hristos este pe pământ. Deseori, temelia trebuie așezată din nou. Însuși Isus Hristos, când prezintă scopul și durata acestor slujbe, confirmă afirmațiile de mai sus (Efeseni 4:12-15). Există mai multe direcții ale acestor slujbe: echiparea sfinților în vederea lucrării de slujire, zidirea bisericii lui Isus Hristos, evoluția credincioșilor de la stadiul de copii spirituali (copiii spirituali sunt imaturi și instabili; ei nu cunosc în detaliu învățătura biblică și riscă să fie amăgiți de alți oameni). Toate aceste slujbe vor fi în vigoare până când Domnul Își va lua biserica la cer. Doar atunci vom ajunge la o stare de unitate (deși acum avem păreri individuale despre cum este Isus Hristos și cum acționează El, atunci ne vom pune de acord) și de maturitate (vom fi asemenea lui Isus Hristos, atât individual, cât și ca biserică - 1 Ioan 3:2).