Cine ca un șchiop pășește
Autor: Augustin Tecar
Album: Prin credință la Scriptură
Categorie: Zidire spirituala
Cine ca un șchiop pășește
Va ajunge chiar așa,
Credinciosul cel „ca lumea”
Nu va-nvinge stricăciunea
Și-n curând va fi ca ea.
Doamne, Tu nu ne lăsa!


De la Dumnezeu așteaptă
Și minuni când ești la greu.
Totul este cu putință,
De te rogi și ai credință;
Le și face Dumnezeu
Pentr-un credincios al Său.

Fiecare are-n lume
Felul lui de-a înțelege,
De aceea în credință,
Câteodată din nesăbuință,
Câte-o ceartă se alege
Ca la cei cu fărdelege.

Doar acei ce-L au pe Domnul
Și-al credinței sale fel
Au același fel de vorbă,
Ce nu-i pe-nțeles întreabă
Și-n credință sunt ca El,
Cel ce e sfântul model.

Numa-n cinste și-n credință
Poți să-ai inima senină
Și nădejdea neclintită
Cu bucurie neoprită
De-orice-ar fi să vină.
Pacea ta este deplină.
Amin.
(Luni, 12 octombrie 2020)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/324181/cine-ca-un-schiop-paseste