Nu există niciun om fără păcat. Omul a dat crezare Diavolului și L-a renegat pe Dumnezeu, în calitatea Lui de unic Susținător al vieții. Omul a crezut că poate trăi veșnic, independent de Dumnezeu, desconsiderând voia Lui (Geneza 3:4-5). Această atitudine a adus blestemul separării de Dumnezeu peste întreaga rasă umană. Odată cu separarea de Dumnezeu, au venit suferința, moartea și natura păcătoasă, care se regăsește în fiecare persoană născută pe acest pământ. Primele trei capitole din Epistola după Romani descriu condiția umană păcătoasă. Romani 3:10 ne spune că nu este nici măcar un om neprihănit, care să-L caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Romani 3:23 afirmă că toți oamenii au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Apostolii, inspirați de Dumnezeu, rostesc aceleași lucruri în dreptul lor. Apostolul Pavel își mărturisește neputințele care se află în ființa lui, din cauza firii pământești păcătoase. El afirmă că are doar voința să facă binele, dar nu și puterea. Și că, despărțit de Dumnezeu, ar rămâne la stadiul de om nenorocit (Romani 7:18-25). Apostolul Petru își recunoaște falimentele în repetate rânduri (Luca 5:8). Însă apostolul Ioan ne învață că cei care spun că nu au păcate sunt niște mincinoși, se amăgesc singuri, sunt departe de adevăr și de Cuvântul lui Dumnezeu. Și, pe deasupra, ei Îl fac mincinos pe Dumnezeu (1 Ioan 1:5-10). Deci, la fel ca toți oamenii, atât apostolii cât și alți lideri religioși, inclusiv fecioara Maria, sunt greșiți înaintea lui Dumnezeu (Romani 6:23). Nici papa de la Roma nu este infailibil, nici măcar în învățăturile pe care le dă. Și el este un om păcătos, care are nevoie de iertarea lui Dumnezeu și care poate greși oricând cu vorba, gândul sau fapta (în istorie, au existat papi corupți și chiar anumite situații în care un papă l-a renegat pe predecesorul său). Despărțiți de Dumnezeu, toți oamenii sunt sortiți „morții veșnice” (Efeseni 2:1).