Creștinismul poate fi înțeles destul de facil, dacă îl privim puțin mai atent. Începând cu Adam, omenirea a crezut că va putea trăi veșnic, ignorându-L pe Creatorul vieții, adică pe Dumnezeu. Mergând pe acest drum, noi am dobândit o natură păcătoasă care este contrară sfințeniei lui Dumnezeu. Plata păcatelor noastre este moartea. Mulți oameni se întreabă de ce n-a creat Dumnezeu doar ființe care nu-L pot respinge. El ar fi putut să creeze doar roboți care să asculte implicit de El. În acest fel însă, noi n-am mai fi avut chipul și asemănarea lui Dumnezeu, n-am mai fi avut liberul arbitru. Și noi, oamenii, naștem ființe după chipul și asemănarea noastră. Când le naștem, noi nu ne dorim ca acestea să aibă un alt chip, diferit de chipul nostru uman. Noi știm că aceste ființe ar putea fi rebele și că ele ar putea urma un drum greșit în viață. Dar, din dragoste pentru cele care nu vor fi rebele și din dorința de a naște ființe după chipul și asemănarea noastră, noi ne asumăm acest risc. Tot astfel, Dumnezeu știa că ființele pe care le-a creat nu-L vor urma pe El și știa că acestea se vor răzvrăti. Dar, de dragul oamenilor pe care i-a răscumpărat, prin Isus Hristos, El a considerat că merită să-și asume acest risc. În esența Lui, Dumnezeu nu cunoaște moartea. Însă, pentru a ne scoate de sub blestemul păcatului și al morții, Dumnezeu a trebuit să plătească pedeapsa, în locul nostru. Dumnezeu s-a întrupat, în persoana lui Isus Hristos. În calitate de om, Isus Hristos a murit pentru păcatele noastre. În calitate de Dumnezeu, El a biruit moartea și a înviat. După ce Isus Hristos s-a înălțat la cer, a coborât pe pământ Duhul Sfânt, care ne călăuzește în tot adevărul. Duhul Sfânt îi confruntă pe oameni cu Cuvântul lui Dumnezeu. În urma credinței și pocăinței, Duhul Sfânt îi naște din nou pe oameni. Prin urmare, orice persoană poate deveni un om nou, care Îl iubește pe Dumnezeu și își iubește semenii. Și ajunge astfel să trăiască o veșnicie împreună cu Dumnezeu.