Prietenia încheiată
Autor: Augustin Tecar
Album: De la iubire la iertare
Categorie: Diverse
Nu lega prietenie
Unde nu ți-e potrivire:
Ori de duh, ori de credință,
Ori de trai în umilință,
Ori de rang și pregătire,
Ori de dorințele din fire.

Prietenia încheiată,
Unde nu se potrivește,
Cu dezgust întotdeauna
Se destramă ca furtuna
Și cu ceartă se sfârșește,
Nicidecum nu te-ntărește.

Dragul meu, tu cu stricații
Nu te-mprieteni nicicând,
Prietenia lor cu tine
Nu-ți aduce deloc bine,
Te va nimici curând
Pe-a lor drum înaintând.

Ei sunt prieteni doar să strice,
Iar de tine se slujesc
Pentru-a fi cât mai lejeri,
Să le-ajuți sau să le-acoperi
Stricăciunea ce-o trăiesc,
Iar în dos te ocărăsc.

Nu-ți lăsa învățătura
Și credința ta dintâi
În jertfirea de la cruce,
Pentru una ce-o aduce
Un om fără căpătâi.
Mai bine credincios rămâi.

La cărare câteodată
Poți întoarce s-o găsești,
Ajutor de ai voința.
Prietenul, ca și credința,
Îl pierzi când îl părăsești
Și pe alte căi pășești.

Fapta rea între noi prieteni
Îți ajunge-un trist ecou.
Și cum lași tu cele bune
Se vor depărta de tine,
Vor lăsa ei prieten nou
Și-asta-ți va fi un trist cadou.

O, dragii mei, nu-n ura lumii,
Nici în prigoane și-n nevoi
Stă primejdia pierzării voastre,
Nici în taifune și dezastre,
Ci-n dezbinarea dintre voi
Când nu vă uniți nici doi cu doi.

Biserica și adunarea,
De le iubiți, copiii mei,
Când frații credincioși se-adună
Cu toți prin dragoste-mpreună,
Voi mergeți și cântați cu ei,
În clocot fiți, nu căldicei!

Că nu e nicăierea cerul
Și cu pământul mai unit
Pe toate-ntinsurile lumii,
Și nu-i nici har ca rugăciunii
Și adunării dăruit
Prin Isus ce ne-a-nfrățit.
Amin.
(Marți, 30 martie 2021)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/324148/prietenia-incheiata