Știți cum iese puiul din ou?
Autor: Fratele meu și sora mea
Album: Mărturii de pe cărarea vieții Volumul 2
Categorie: Experiente cu Dumnezeu

     Pe vremea dictaturii comuniste, în Bucovina trăia un om credincios fără pregătire academică, dar care avea o pasiune deosebită în a studia viața animalelor. Vestea s-a răspândit despre el deoarece el descoperise multe lucruri curioase din viața animalelor. Într-o zi, s-a trezit acasă cu o echipă de ziariști de la București, care doreau să-i ia interviu despre animale. El le-a vorbit cu multă pasiune despre măreața lucrare a lui Dumnezeu în ceea ce privește animalele. Ei au încercat să-l corecteze cum că animalele au ajuns așa cum sunt astăzi datorită evoluției. Atunci, fratele a întrebat:

— Știți cum iese puiul din ou.

     Între ziariști era o doamnă care știa și a explicat:

— Înainte de a ajunge la maturitatea completă, în ou pe partea de sus a vârfului de cioc îi crește un vârf ascuțit și dur. Puiul se întoarce încet în ou uneori pe aceeași traiectorie și astfel reușește să desfacă coaja exact în două. Dacă nu se întoarce pe aceeași traiectorie, coaja se desface în mai multe bucăți. Când aceasta se întâmplă sub cloșcă, cojile de ou sunt sparte mărunt de mișcările pe care le face cloșca. (P. S. Personal am urmărit acest proces la o clocitoare electrică în familia fratelui Gheorghe Ghencian din Lugoj, clocitoarea avea geam și puteam privi din exterior cum se desfac ouăle, am deschis ușa după ce a ieșit puiul și i-am pipăit ciocul și „acul” lui, iar după câteva zile acel vârf de ac nu mai era).

— Foarte bun răspuns, spuse fratele, dar acest „ac” imediat după ieșirea din ou dispare. Deci el apare cu un singur scop și se folosește o singură dată. După teoria voastră, tot ce nu se mai folosește ar trebui să dispară cu timpul definitiv și să se dezvolte doar ce se folosește mai activ. Cum dar acest vârf de ac apare întotdeauna la pui tocmai când trebuie să iasă din ou?

— Păi, totuși există o putere supranaturală, a admis unul din ei.

— Foarte bine. Această putere este Dumnezeul cel veșnic și atotputernic care toate le-a creat după voia Sa.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/marturii/324053/stiti-cum-iese-puiul-din-ou