Vasul și Olarul
Autor: Bobu Veronica
Album: Izvoare limpezi
Categorie: Diverse
Vasul și Olarul
Tu, vas ce ești în modelare
În mâna Marelui Olar,
Acel ce are îndemânare
Să-ți dea și chipul necesar.
Pentru o lucrare ce-i mai bună,
Tu trebuie să treci prin cuptor;
Iar Domnul cioburile-adună,
Să-ți vină blând în ajutor.
De multe ori și vasul se întreabă:
„Cât timp să mai rămân în foc arzând?”
Iar Domnul, fără să se dea în grabă,
Îi spune: „Mai așteaptă, suflet blând!”
De multe ori ca vas te crapă
Lipsa de sfântă ascultare,
Dar El din nou te pune pe roată,
În dragostea-I spre modelare.
Orice fisură trebuie astupată
Cu tina veche din care ești făcut,
Și astfel viața-ți va fi modelată,
În forma dreaptă pe care El a vrut.
Și-apoi coboară umplerea cu untdelemn,
Ce Domnul toarnă-n vasul prelucrat;
Căci pe el nu va rămâne nici un semn,
Ci vei rămâne pururi sfânt păstrat curat.
Și-atunci, în furtunile din vreme,
Vei rezista, fiindcă ai fost copt
În cel cuptor de care nu te-i teme,
Rămânând vasul cel mai înțelept.
Iar când acel vas va fi încercat
De toate intemperiile grele-ale vieții,
El va rămâne pe veci nestricat,
Până la mărețul răsărit al dimineții.
Când Olarul va apărea pe nori,
Își va cunoaște vasul Său modelat,
Îl va lua cu El sus în splendori,
Căci a rămas fidel și neîntinat.
Amin!
Autor: Veronica Bobu 21/5/2026
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/324030/vasul-si-olarul