AMIN
Autor: Nicholas Dinu
Album: Ecouri din întâia viață
Categorie: Zidire spirituala
Păstrează-mi Doamne inima să nu o ia spre ieri, la vale,
Ci către mâine să se urce cu pasul drept și hotărât
Așează-i Tu curate gânduri, mănoase ploi, iertări în cale
Să nu se-ntrebe un’ să ducă azima lacrimei, nici cât!

Și sufletul cuprins de dor după al Tău albastru cer
Unde ai îmbrăcat în aur ferestrele prin care văd
Tot chihlimbarul de minuni în care fi-voi vistier
Păstrează-l Tu, să nu se frângă sub tulburare și prăpăd.

Păstrează-mi gândul tot mai alb, mai plin de frumuseți divine
Zăpezi de mângâieri ascunde adânc, adânc in ochii mei
Să poată germina sămânța realității care vine -
Isus Hristos se-ntoarce iarăși să ia acas’ copiii Tăi.

Păstrează-mă, să fiu în stare cu cei salvați să spun: AMIN
La tot ce mâna Ta de Tată prin crucea Golgotei aduce
Și cum curând vom înflori ca bulbii îngerești de crin
În infinit și-n veșnicii nicicând de dor să se usuce.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/324011/amin