Islamul este o religie fondată de Mahomed, la începutul secolului al șaptelea. Revelațiile profetului Mahomed sunt adunate în cartea sacră a islamului, numită Coran. Fiecare musulman devotat crede că în Coran sunt redate cuvintele lui Dumnezeu, numit Allah. Coranul are 114 capitole (un capitol este numit Sura). Acesta este considerat infailibil de către musulmani, deci nu trebuie să îi fie pusă la îndoială credibilitatea și inspirația divină. În plus, orice traducere într-o altă limbă decât cea arabă îl desacralizează. Alte scrieri islamice studiate de musulmani, dar nu la același nivel de autoritate cu Coranul, sunt Sunna si Hadith (care conțin alte învățături date de profetul Mahomed și aspecte ce țin de tradiția islamică). Principalele învățături ale islamului sunt următoarele: singurul Dumnezeu este Allah și Mahomed este profetul Său, obligativitatea a cinci rugăciuni zilnice cu fața înspre Mecca, ajutorarea săracilor, celebrarea Ramadanului (a noua lună a calendarului islamic, când se consideră că lui Mahomed i-a fost revelat Coranul) și, dacă este posibil, un pelerinaj la Mecca (locul nașterii profetului Mahomed). În islam nu există conceptul de mântuire. Allah nu a făcut nimic pentru salvarea oamenilor, nu a plătit niciun preț. Nu există nicio certitudine pentru viața veșnică. Cerul are o altă semnificație decât în creștinism, este un loc al plăcerilor senzuale, așa cum afirmă Coranul, cartea lor de căpătâi (Sura 56:15-24).
Chiar dacă musulmanii cred în existența lui Allah, ei neagă că Acesta se manifestă în trei Persoane (Sura 4:171). Nu este nimic uman în Allah, după cum nu este nimic divin în om. Însă concepția musulmanilor despre Dumnezeu este deficitară. Biblia afirmă că Dumnezeu este dragoste. Dar dragostea necesită mai multe persoane pentru a se manifesta. Așadar, Allah nu este un Dumnezeu al iubirii, în natura Sa. El trebuie să creeze alte făpturi pentru a-și putea manifesta dragostea. Pentru un asemenea Dumnezeu, dragostea nu este o caracteristică intrinsecă a naturii Sale divine, ci depinde de relația cu creația Sa.
Musulmanii acceptă că Isus Hristos este un profet al lui Allah care a făcut minuni și a adus mesajul lui Allah oamenilor (Sura 3:45-51). Însă ei nu Îi recunosc divinitatea. În plus, mulsulmanii nu cred că Isus Hristos a fost crucificat, ci afirmă că Acesta a fost salvat de către Allah și înălțat la cer, într-un loc sigur (Sura 4:153-158). Mai mult, Allah i-ar fi înșelat pe cei care credeau că L-au răstignit pe Hristos, punând în locul Lui pe altcineva care semăna cu El. Allah devine astfel mincinos și manipulator, inducându-i în eroare chiar și pe ucenicii lui Hristos, care au fost convinși că Hristos a înviat. De fapt, ucenicii au suferit și au murit pentru acest adevăr. La fel și mulți dintre primii creștini, timp de trei secole. Însă Allah i-a lăsat să moară pentru o minciună și a perpetuat această minciună de-a lungul generațiilor, până la apariția Coranului. Pe de altă parte, atitudinea Coranului față de Hristos este contradictorie. Este interesant pe ce criterii îl consideră Coranul pe Isus Hristos un profet adevărat, dar în același timp contrazice tot ceea ce susține Mântuitorul despre El în Biblie. Isus Hristos afirmă că El este Fiul lui Dumnezeu și că doar prin El putem avea viața veșnică. Biblia susține că Hristos a murit pe cruce și a înviat, a treia zi. Coranul însă afirmă că Hristos a fost doar un profet, care nu are puterea de a oferi nimănui viața veșnică. Coranul neagă moartea și învierea lui Hristos. Dacă Biblia este adevărată, atunci implicit Coranul greșește, căci informațiile pe care le oferă cele două surse sunt contradictorii. Dacă însă Biblia nu este adevărată, Coranul iarăși greșește. Dacă Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, atunci El este ori un om nebun (care s-a crezut ceea ce nu este), ori un înșelător. Dar nicidecum nu poate fi un om înțelept sau un profet, așa cum afirmă Coranul.
În unele medii islamice este populară ideea că Biblia a fost modificată de creștini, făcându-se referire la pasajele care vorbesc despre moartea și învierea lui Hristos. Însă Coranul susține că Biblia este o carte revelată asupra căreia musulmanii nu trebuie să aibă îndoieli (Sura 10:93-95). Aceste contradicții mă determină să cred că Mahomed nu cunoștea întreaga Biblie. 159Probabil că a luat câteva lucruri din iudaism, alte câteva lucruri din creștinism și a adăugat alte idei din mintea lui. Însă pentru că nu cunoștea bine nici iudaismul, nici creștinismul, Mahomed a ajuns să scrie o carte plină de contradicții, care uneori dă credibilitate celor două religii, alteori le contrazice flagrant. Islamul, în forma lui brută, pare o erezie a concepției iudeo-creștine, la care se adaugă așa-zisa „revelație” a lui Mahomed. [1] Apoi, privind în istorie, putem observa că pretențiile musulmanilor nu au fundamente reale. Moartea și învierea lui Isus Hristos sunt evenimente istorice, foarte bine documentate, în timp ce afirmațiile Coranului sunt pure invenții și nu au acoperire istorică. Creștinii sunt într-o poziție mult mai bună pentru a argumenta acuratețea Noului Testament decât sunt musulmanii în cazul Coranului. S. E. Frost, autorul mai multor cărți în domeniul istoriei religiilor afirmă, în lucrarea „The Sacred Writings of the World’s Great Religions”, că textul Coranului a fost modificat, pe vremea celui de-al treilea calif, Uthman. Vechile copii au fost arse și noi versiuni au fost pregătite, conținând idei din tradiția arabă și din diverse religii, precum zoroastrism, iudaism și creștinism. [2] În plus, Josh McDowell și John Gilchrist susțin, în lucrarea „The Islam Debate”, că există dovezi evidente că cele mai importante opere ale tradiției islamice (Sahih Muslim, Sahih al-Bukhari) au numeroase variante și idei contradictorii. [3]
Mahomed nu s-a considerat divin, admițând că este doar un simplu om supus greșelilor, așa cum afirmă în Sura 17:88-96. Acest lucru este confirmat și de către cercetătorii Christopher E. Storrs și Robert Morey. [4] În plus, „profetul Mahomed” nu a făcut vreo profeție verificabilă și nici vreo minune care poate fi demonstrată în vreun fel (doar tradiția islamică, Hadith, menționează unele minuni care i-au fost atribuite lui Mahomed, dar aceasta a apărut la câteva sute de ani după moartea lui Mahomed, ca reacție la minunile atribuite lui Hristos). Însă caracterul profetului Mahomed este îndoielnic, considerând aici nu doar controversele legate de căsătoriile lui, ci și crimele comise de către acesta. Coranul îndeamnă la război împotriva necredincioșilor (Sura 66:9). În timpul celor zece ani petrecuți în Medina, Mahomed a planificat 65 de raiduri militare, dintre care 27 au fost conduse de el însuși. [5] Așadar, religia aceasta s-a răspândit prin sabie și crime, încă de la începuturile ei (spre deosebire de creștinism, care s-a răspândit prin promovarea dragostei lui Hristos și prigoană cruntă, timp de trei secole). În perioada medievală, dacă europenii nu s-ar fi mobilizat, musulmanii ar fi cucerit întreaga Europă. După ce au supus toate popoarele balcanice, musulmanii au cucerit Constantinopolul și Belgradul. Aceștia au controlat Țările Române și au transformat Ungaria în pașalâc turcesc, apropiindu-se periculos de mult de Europa vestică. Imperiul Otoman ar fi dorit să cucerească întreaga lume, urmând îndemnul războinic al lui Mahomed, pentru onoarea lui Allah. Aceasta ar fi însemnat distrugerea civilizației europene și aruncarea întregii lumi cu alte câteva sute de ani în urmă, cu perspectiva de a nu își reveni niciodată. Imperiul Otoman a fost ca un cancer pentru întreaga lume, care a nenorocit destinele multor națiuni și a ținut întreaga lume în întuneric, pentru câteva sute bune de ani, prin amenințarea sabiei. Inclusiv în zilele noastre există mulți musulmani radicali care comit crime și atentate teroriste. În majoritatea țărilor controlate de musulmani, creștinii sunt persecutați, torturați și uneori chiar omorâți (conform raportului anual oferit de Open Doors USA). De același tratament beneficiază creștinii și în țările conduse de regimuri totalitare, de orientare marxistă. Însă Jihadul îndreptat împotriva necredincioșilor nu are nicio legătură cu dragostea lui Dumnezeu și nici cu dragostea de oameni. Mulți oameni îi acuză pe creștini pentru cruciade și pentru atrocitățile comise de aceștia cu acele ocazii. Dar așa-zisele biserici creștine medievale, atât cea estică, cât și cea vestică, nu au prea multă legătură cu creștinismul, ci mai mult cu tradiția religioasă. Apoi, atrocitățile comise cu ocazia cruciadelor sunt inconsistente cu învățăturile, morala și faptele lui Hristos. Însă abuzurile și atrocitățile făcute de către o parte a musulmanilor sunt consistente cu învățăturile și acțiunile lui Mahomed. În altă ordine de idei, nu doresc ca musulmanii pașnici să se simtă jigniți de ceea ce am afirmat. Cu toate că adevărul este, deseori, supărător. Admit că există mulți musulmani foarte civilizați, mult mai educați și mai corecți decât unii care se numesc creștini. Tuturor musulmanilor le doresc să se întâlnească cu Isus Hristos. El este singurul care le poate garanta o veșnicie fericită.
Evanghelia lui Barnaba pretinde că Isus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu și nici Mesia. Cartea afirmă că Isus Hristos nu a murit pe cruce și că El doar a prezis venirea lui Mahomed, care este adevăratul Mesia. Anumite grupuri de musulmani cred că Evanghelia lui Barnaba este testamentul original care a fost înlocuit în mod fraudulos, de către creștini, cu Noul Testament. Desigur, asemenea concepții trădează o lamentabilă ignoranță față de modul în care trebuie analizată autenticitatea izvoarelor istorice. Cercetătorul Gerhard Nehls a efectuat o analiză amănunțită a Evangheliei lui Barnaba, în cartea „Christian Answer Muslims”. Și articolul lui John Gilchrist, „Origins and Sources of the Gospel of Barnabas”, [6] oferă câteva informații interesante în legătură cu acest subiect. În continuare, voi rezuma câteva dintre ideile prezentate în aceste lucrări. În primul rând, Evanghelia lui Barnaba a apărut pentru prima dată în Olanda, în anul 1709. Acest manuscris a fost redactat în limba italiană și furnizat cu note de subsol într-o arabă precară. Sursele „Evangheliei” sunt necunoscute. În anul 1907, lucrarea a fost tradusă în limba engleză, de către Laura și Lonsdale Ragg. În introducere, sunt prezentate dovezi interne și externe care demonstrează că presupusa Evanghelie nu este decât un fals medieval. De atunci, au fost produse mai multe traduceri în limba arabă, eliminându-se însă introducerea prezentă în prima traducere în limba engleză a cărții. Lt. -Col. M. A. Rahim (Pakistan) a retipărit această carte, în limba engleză, în anul 1973, înlocuind introducerea inițială cu un text pro-islamic. Evanghelia lui Barnaba a fost folosită pe scară largă pentru a demonstra că Biblia este coruptă și că adevărul se regăsește într-o Evanghelie care a fost ascunsă timp de aproape două milenii. Însă Evanghelia lui Barnaba conține foarte multe inconsecvențe. Uneori, aceasta contrazice Biblia și se aliniază cu învățăturile Coranului, însă în alte ocazii contrazice și Coranul (Coranul și Evanghelia lui Barnaba au viziuni contradictorii despre evenimentele de la finalul istoriei umanității). Se pare că autorul acestei false scrieri a dorit să denigreze creștinismul și să favorizeze islamul, însă a dovedit că nu cunoaște nici Biblia și nici Coranul, din moment ce le-a contrazis, în repetate rânduri, pe ambele. De asemenea, există și alte dovezi că această scriere a fost redactată în Evul Mediu, la mult timp după ce a trăit Mahomed. Cartea citează frecvent din opera lui Dante (datată cel mai devreme în secolul XIV) atunci când vorbește despre iad. Apoi, această lucrare pomenește despre celebrarea anului jubiliar la fiecare 100 de ani. Începând cu vremea lui Moise, evreii trebuiau să sărbătorească jubileul de două ori pe secol (Levitic 25:11). De-a lungul timpului însă, această poruncă a fost preluată și de către biserica romano-catolică. În jurul anului 1300, papa Bonifaciu al VIII-lea a decretat ca jubileul să fie celebrat la fiecare 100 de ani. Aceasta este singura ocazie din istorie în care sărbătoarea a fost programată în acest fel. După moartea papei Bonifaciu, papa Clement al VI-lea a decretat, în anul 1343, să se revină la modul în care a fost sărbătorit anul jubiliar de către evrei, în timpul lui Moise (la fiecare 50 de ani). Prin urmare, când L-a citat pe Isus și a vorbit despre sărbătoarea jubileului (la fiecare 100 de ani), autorul Evangheliei lui Barnaba ar fi trebuit să știe despre decretul Papei Bonifaciu. Deci autorul cărții a trăit fie în aceeași perioadă cu Papa Bonifaciu, fie imediat după aceea. Așadar, Evanghelia lui Barnaba nu a fost scrisă mai devreme de secolul al XIV-lea.
Site-ul „https://www. answering-islam. org/”, realizat de către anumiți creștini evanghelici, analizează foarte multe aspecte legate de religia islamică, despre care am amintit pe scurt în acest articol. Totuși, din ceea ce am prezentat până acum se poate observa că islamul este destul de lipsit de coerență. Coranul este o scriere contradictorie, a cărei autenticitate este pusă serios la îndoială de către izvoarele istorice. Mahomed însuși este un caracter extrem de controversat, cu o moralitate îndoielnică, chiar și dacă luăm în considerare doar standardele umane. Spre deosebire de Isus Hristos, Mahomed a fost un om cu foarte multe greșeli. Apoi, islamul provomează accederea în paradis prin fapte bune, pelerinaje în locuri considerate sfinte sau, după unele scrieri, prin războiul sfânt dus împotriva necredincioșilor. Acestea fiind spuse, eu consider că islamul este doar o invenție omenească, cărțile asociate nu sunt revelate, iar Mahomed și Allah nu pot fi considerați demni de încredere în vederea obținerii vieții veșnice împreună cu Dumnezeu.
Bibliografie:
[1] James, E. O. , History of Religions, English University Press, London, 1956, p. 190
[2] Frost, S. E. , The Sacred Writings of the World’s Great Religions, The New Home Library Series, The Blakiston Co. , Philadelphia, 1948, p. 67
[3] McDowell, J. and Gilchrist, J. , The Islam Debate, Here’s Life Publishers, San Bernardino, CA, 1983, p. 50
[4] Morey, R. , The Islamic Invasion, Harvest House, Eugene, OR, 1992, p. 94; Storrs, Many Creeds, p. 65
[5] Lundstrom, L. , The Muslims are Coming, Lowell Lundstrom Ministries, Sisseton, SD, 1980, p. 37
[6] publicat pe site-ul https://www. answering-islam. org/