În liniștea ce cade peste seară,
îmi plec genunchii, Doamne, înaintea Ta,
și las lumina blândă să coboare
peste inima ce doar pe Tine Te-ar chema.

Când drumul meu se rupe în suspine,
și pașii mei nu știu încotro s-o ia,
Tu ești lumina care mă susține,
Păstorul care nu mă va lăsa.

În furtuni ce-mi bat la ușa vieții,
când frica vrea să-mi fure pacea mea,
îți simt mâna peste valul greței
și știu că harul Tău mă va salva.

Nu sunt singur, chiar de lumea uită,
căci Tu rămâi același veșnic Tată,
iubirea Ta nicicând nu se micșorează,
și mila Ta e-n veci neîncetată.

Îți dau, Isuse, inima întreagă,
cu tot ce sunt, cu tot ce voi avea,
căci doar în Tine viața mea se leagă
și doar prin Tine pot a mă ridica.

Și când va fi sfârșitul călătoriei,
și voi păși spre casa Ta de sus,
vreau să rămân în slava veșniciei
cu Tine, Domnul meu, Isus.