„Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și a fariseilor, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția cerurilor”. (Matei 5:20)

Neprihănire egal calitatea de a fi fără păcat, fără vină, curat, pur, sfânt. Înțelegem din cele spuse de Domnul fapul că, pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu calitatea neprihănirii noastre morale trebuie să fie superioară celei trăită de evreii religioși de pe vremea Domnului Isus. Cuvintele Domnului de mai sus au dat fiori multora. Cărturarii și fariseii din vremea Domnului Isus erau renumiți pentru felul spartan de a trăi religia mozaică. (Luca 18:9-12) Cum pot fi întrecuți în neprihănire? ...

Din capul locului trebuie să o spunem: neprihănirea noastră, a creștinilor, neprihănirea inspirată de Noul Testament, este superioară și întrece cu mult neprihănirea evreilor inspirată de Lege, este superioară atât în teorie (exprimare) cât și în practică (trăire). Să explicăm:

I. Neprihănirea cărturarilor și a fariseilor se baza pe Legea lui Moise, cea a creștinilor se bazează pe harul lui Hristos. Noul Testament face clară superioritatea Fiului lui Dumnezeu față de Moise, care era doar rob a lui Dumnezeu. Moise a vorbit ca un pământean, Domnul Isus a vorbit ca Cel din ceruri. Sângele jertfelor aduse de evrei după legea mozaică nu putea oferi perfecțiune nimănui, pe când despre Jertfa Domnului Isus iată ce se spune: „printr-o singură jertfă El (Isus Hristos) a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți”. (Evrei 10:14)

Evanghelia este Vestea Bună pentru că Dumnezeu îi socotește neprihăniți pe păcătoșii care sunt în Hristos fără faptele Legii, doar prin credință. Iată ce ne spune probabil cel mai important pasaj din toată Biblia, Romani 3:20-30 „Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului. Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege - despre ea mărturisesc Legea și Prorocii - și anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credința în Isus Hristos, pentru toți și peste toți cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Și arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui în așa fel, încât să fie neprihănit, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. Unde este, dar, pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinței. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credință, fără faptele Legii. Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul iudeilor? Nu este și al Neamurilor? Da, este și al Neamurilor; deoarece Dumnezeu este Unul singur, și El va socoti neprihăniți, prin credință, pe cei tăiați împrejur, și tot prin credință și pe cei netăiați împrejur”.

Deci; „prin credința din inimă se capătă neprihănirea, și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,”. (Romani 10:10) Această neprihănire despre care vorbește aici Cuvântul lui Dumnezeu este una teoretică. Omul care o obține nu face și nu poate să facă nimic pentru a o merita, doar crede pe Dumnezeu care a lucrat pentru el și i-o pune la dispoziție cu generozitate. Este o neprihănire juridică. Dumnezeu îl socotește neprihănit, îl consideră sfânt, pe păcătosul care crede și se încrede în Hristos care a murit pentru iertarea lui. Biblia spune: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El”. (2Corinteni 5:21) Singura neprihănire pe care Dumnezeu o acceptă este perfecțiunea lui Hristos, perfecțiunea pe care le-o atribuie Dumnezeu celor care Îl primesc pe Fiul Său ca Salvator. Galateni 2:16 „Totuși, fiindcă știm că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credința în Isus Hristos, am crezut și noi în Hristos Isus, ca să fim socotiți neprihăniți prin credința în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru ca nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii”.

Consecința imediată a faptului că omul se întoarce la Dumnezeu și-L primește pe Hristos în inimă ca Domn și Salvator este, unu, omul rebel pâna aici, are deacum pace cu Dumnezeu: „Deci fiindcă suntem socotiți neprihăniți, prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos”. (Romani 5:1) Și doi, cel care se încrede în Hristos primește asistență divină: „... pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat”. (Romani 5:5b) Din momentul acesta vorbim despre latura practică a neprihănirii creștine.

II. Cineva spunea pe drept cuvânt că, nu poate fi o dobândire a sfințeniei fără o dovedire a ei. Lucru minunat, omul care se întoarce la Dumnezeu și-L primește pe Hristos nu este doar iertat de păcate ci primește și Duhul Sfânt în inimă. Ce este această primire, această turnare a Duhului? Acum conflictul dintre sfântul Dumnezeu și omul păcătos fiind încheiat prin mijlocirea Domnului Isus, Dumnezeu poate pune Spiritul Său în inima omului, pecetluindu-l pentru El. (Efeseni 1:13) Această prezență a Duhului în om oferă abilitate de a-L iubi și a trăi după voia lui Dumnezeu.

Cărturarii și fariseii încercau imposibilul, să trăiască neprihănirea de unii singuri cu resursele umane limitate. Din vremea profeților, Dumnezeu vorbind despre vremurile mesianice a anticipat o lucrare nouă prin care să ne vină în ajutor: „Voi pune legea Mea înlăuntrul lor, și o voi scrie în inima lor”. (Ieramia 31:33) Cum se va produce această punere în inimă a legii lui Dumnezeu? Domnul a completat prin Ezechel: „Voi pune Duhul Meu în voi, și voi face să urmați poruncile Mele și să păziți și să împliniți legile Mele” (Ezechel 36:27).

Aceste profeții vorbesc despre vremea noastră de har în care Duhul Sfânt lucrează, nu doar cu evreii, ci cu toate națiunile pământului. Duhul convinge omul cu privire la starea lui de păcat și condamnare, iar dacă acesta răspunde pozitiv Duhul Domnului intră în inima lui. Această intrare, această locuire, această îmbrăcare, poartă numele de Naștere din nou. (Ioan 16:8,13; 14:16-17) ”El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înoirea făcută de Duhul Sfânt,” (Tit 3:5)

Secretul victoriei creștinului constă în această prezență a Duhului Sfânt în inima lui. Apostolul Pavel scrie: „Voi însă nu mai sunteți pământești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui”... „Și tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite”. Deasemeni: „Și Cel ce ne întărește împreună cu voi, în Hristos, și care ne-a uns, este Dumnezeu. El ne-a și pecetluit și ne-a pus în inimă arvuna Duhului”. (Romani 8:9,26; 2Corinteni 1:21-22)

Una din cauzele pentru care încă și după două mii de ani majoritatea oamenilor (popoarelor) sunt nemântuiți este dat de faptul că creștinismul li se pare foarte complicat. Oamenii sunt obișnuiți să gândească în termeni simpli de „bine faci, bine găsești”. Chiar și creștinismul istoric este inoculat cu această mentalitate. Evanghelia vine cumva contra culturii proclamând faptul că omul nu se poate salva, nu poate intra în Împărăția cerurilor prin propriile eforturi, ci doar prin harul lui Dumnezeu. Neprihănirea cărturarilor și fariseilor mergea de la om spre Dumnezeu și nu putea fi desăvârșită; căci ce a făcut desăvârșit omul vreodată? (Legea și neprihănirea ce o inspira nici nu aveau promisiuni cu privire la Împărăția cerurilor) Neprihănirea creștină proclamată de Evanghelie vine de la Dumnezeu spre om și este perfectă, capabilă să ne ofere intrare în Împărăție. (Harul lui Hristos are făgădințe cerești clare) Cărturarii și fariseii au socotit peste 600 de porunci și interdicții, pe care încercau să le păzească cu meticulozitate. Rezultatul a fost constituirea unei caste de elitiști vanitoși dezaprobați de Dumnezeu. Pe de altă parte, neprihănirea pusă omului la dispoziție de Dumnezeu în harul lui Hristos deschide cerul și inspiră la smerenie și recunoștință, după cum este scris: „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!” (2Corinteni 9:15)