Și să mă ierți că n-am știut să-ți spun
Isuse, cât de mult Te-am întristat
În viața mea de prunc și de bărbat
Că n-am putut din așchii să m-adun.

Și să mă ierți că nu Ți-am mulțumit
Așa precum tâlharul a-nțeles
În ultima secundă …și-n exces
Că numai Tu l-ai îndumnezeit.

Și să mă ierți că n-am putut de-ajuns
Să fiu acel umil samaritean
Din el să-și smulgă eul pământean
Cu mirul blândei râvni să fie uns.

Și să mă ierți că eu nu am iertat
Pe cel ce-n neștiință mi-a greșit
Și n-am băgat în seamă, n-am zidit
Pe cel de viața Ta deconectat.

Și să mă ierți că n-am putut iubi
Pe păcătosul, fratele-mi mai mic
Și-adesea strâng miriște și nimic
Știind că singur mă voi păgubi.

Și să mă ierți că nu am dăruit
Din multul har vărsat în viața mea
Nemângâind cu Evanghelia
Flămândul, orbul, cel din plâns venit.

Și să mă ierți pentru că sunt prea mic
Deși Tu, Doamne, mă consideri demn
Numele Tău să-l port ca un însemn
Cum poartă grâul soarele în spic.