Iubirea
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Iubirea
autor. Diana G. U.

Când timpul își scutură anii în taină,
Iar florile lumii se pleacă ușor,
Când visuri și glorii se pierd ca nisipul,
Mai arde iubirea ca sfânt ajutor.

Nici moartea nu poate s-o stingă vre-o dată,
Nici timpul s-o facă uitată nicicând,
Căci ea se revarsă din inima slavei,
Un râu plin de viață, nu seacă nicicând.

Când noaptea coboară pe inimi zdrobite,
Iar lacrima arde cu foc nevăzut,
Iubirea aprinde o stea peste suflet,
Și face din rană un nou început.

Când glasuri ce-odată strigară-s tăcute,
Iar pașii se sting pe cărări de pământ,
Când tot ce părea neclintit se destramă,
Iubirea rămâne lumină și cânt.

Când inima plânge sub greul durerii,
Și omul se simte străin și uitat,
Iubirea coboară tăcut ca o rază,
Și pune balsam peste cel apăsat.

Când vântul uitării va trece prin lume,
Și multe din toate vor fi ca un vis,
Iubirea va sta neclintită-n lumină,
Ca raza ce vine din cerul deschis.

Nici aurul lumii, nici slava de-o clipă,
Nu pot să aline un suflet pierdut,
Doar dragostea sfântă, venită din ceruri,
Ridică din moarte ce pare căzut.

Iubirea nu moare când vine furtuna,
Nici când peste oameni se las-un pustiu,
Ci arde mai vie în noaptea durerii,
Ca focul ce ține altarul doar viu.

Când toate se pierd și tăcerea coboară,
Iar anii se-aștern ca un nor peste drum,
Iubirea rămâne lumină pe cale,
Un foc care arde, vre-o dată nu-i scrum.

Așa ne-a iubit Dumnezeu din vechime,
Cu brațele-ntinse pe lemnul tăcut,
Lăsând peste lume dovada eternă,
Că dragostea-nvinge, ea poate fi scut.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/323741/iubirea