Când inima ta-i în durerea cea grea,
Și plânsul te duce pe drumul din noapte,
Când simți suferința, să știi că Isus,
E chiar lângă tine, mereu stă aproape.

Când pașii ți-s grei și urcarea e grea,
Și gândul te poartă prin umbre deșarte,
Când totul în tine se frânge ușor,
Iubirea te ține la pieptu-i... aproape.

Nu ești părăsit în tăceri fără glas,
Chiar dacă simți greul mereu cum apasă,
În lacrima ta e-un răspuns ce-i de sus,
E roua ce duce pe drumul spre-acasă.

Când noaptea coboară și pare că stai,
Sub cerul tăcut fără stele aprinse,
Să știi că și-atunci, în adâncul din văi,
O mână te ține din lumi necuprinse.

Când glasul ți-e stins și nu poți să mai spui,
Nici rugă, nici dor, nici cuvinte-așteptate,
El știe durerea din strigătul tău,
Și-o poartă în ceruri cu doruri curate.

Când inima-ți cade și vrea să renunți,
Și timpul se scurge prin clipe amare,
Să nu uiți, din lacrimi se nasc iarăși punți,
Ce duc către pace, spre zări viitoare.

Și chiar dacă drumul e strâmt și e greu,
Și pașii te dor pe cărări obosite,
Isus merge tainic alături mereu,
El rănile leagă, nu sunt infinite.

Când norii se strâng peste gândul tău greu,
Și ziua se stinge în negrele șoapte,
Să crezi că din ceruri veghează mereu,
Iubirea ce-aduce lumina și-n noapte.

Când dorul te-apasă și nu-l poți rosti,
Și inima caută-n taină dreptate,
El vine încet și te va liniști,
Și-ți pune în suflet izvoare curate.

Și chiar dacă drumul te duce prin plâns,
Și pașii se pierd printre vise surpate,
La capăt vei spune: „n-a fost în zadar”,
Căci harul te-a dus prn dureri mai departe.
Amin