Psalmul 14

Nebunul zice-n sinea lui mereu,
Dar strigă și în gura mare
Că nu există, că n-are cum să fie Dumnezeu
Cineva în cer atât de tare.


Care-ar putea să facă lumea din nimic
Și tot ce mișcă pe pământ, sub Soare
Să-și aibă rostul, fie unul cât de mic
Și-apoi să-I pese Lui de fiecare.


Domnul se uită de sus, din înălțime
Ca să vadă dacă-I căutat...
Unul dac-ar fi dintr-o-așa mulțime
Însă nu e nimeni foarte-nteresat.


Toți s-au dovedit netrebnici și s-au rătăcit
De nu vor să facă ceea ce e bine,
Doar rău-nfăptuiesc și-apoi s-au și fălit
Cu-amăgirea, crezând că și de data asta ține.


Însă ei vor tremura de frică,
Când Dumnezeu o să se-arate la sfârșit...
Și mirarea n-o să fie mică
Pentru cel ce toată viața s-a mințit.


~Amin~