Ca omul de la scăldătoare
Cel pe care Isus l-a vindecat,
Acela care nu putea să intre
În a apei tulburare.

Cum chinul și durerile
Continuu l-ar fi măcinat,
Și-ar fi rămas acol' ologul,
El nemișcat ar fi îndurat.

În mintea mea, o altă cale,
Cum ar fi fost mai diferit,
Ca la cuvantul lui Isus
Ologul nu s-ar fi clintit.

Să zică: „Lasă-mă în pace!
Nu vezi că aștept de ani de zile
Să apuc să intru în tulburare!
Dar ce să fac? Nu am pe nimeni!


Nu am părinți, nici prieteni n-am,
Aceasta mi-e sortit.
Olog fiind, n-am niciun ban
Un om să fi plătit.”

Și apoi e calea care mulți,
Mereu o îmbrățișează:
Ei se ridică și-apoi merg,
Dar patul nu-i urmează.

Ei se gândesc că nu se știe
Ce s-o-ntâmpla în viitor;
De s-o-ntâmpla ca să mai vie,
Să aibă patul în pridvor.

Când te ridici și nu-ți iei patul,
Cu gândul că te vei întoarce,
Cu siguranță, dragul meu,
Așa se va și face.


Ce-i bine si primit de sus,
Nu te indoii de Acel Isus,
Caci ce te tine nemișcat,
E doar al tau pacat.

Asculta de Isus Hristos!
Nu te indoii ci crede,
Nu-l refuza, si atunci vei vede,
Va fi inspre al tau folos.

Traieste sfânt, in urma curatirii,
Nu zice, voi fi iarași jos:
Caci Lui ii plac doar Pocaiții,
Nu pocăit, si păcătos.