Cetăți pierdute în ruine
Ce-au fost odată măiestre
Ne stau azi mărturie,
Căci nimic nu e etern.

Aici jos, pe pământ,
Totul e trecător,
Chiar și omul e călător,
Trecând prin viață muritor.

La fel cum primăvara
Pe câmpii florile înfloresc,
Iar vara al lor parfum dăruiesc,
În toamna cea târzie se vestejesc,
Iar iarna putrezesc,

Tot așa suntem și noi,
Cu anii trecând peste noi.
Ne naștem, creștem și murim,
În pământ putrezim.

Dar la final de acest drum
Stă un nou început:
În iadul cel cu foc
Sau sus, în Sfântul loc.

Depinde de noi cui îi slujim,
Pe ce căi am umblat,
Ce am făcut pentru a intra în Rai,
Sau de nimic și vom ajunge în iad.

De aici începe tot,
De-L urmezi pe Hristos
Sau, pierdut printre ruine,
Alergi grăbit spre iad.

Prin baruri și discoteci,
Băuturi și băuturi tari,
Fumând, crezând că nu e păcat,
Și mai stând prin concubinaj.

Mai divorțați câte un pic,
De amante nu mai zic,
Vrăjmașul stă și râde,
Mintea rău le-a întunecat.

De vrei a intra în Rai,
De aceste lucruri să te ferești,
Pe soție să o iubești,
Lui Dumnezeu să-I slujești cu adevărat.

Într-o zi sufletul îți va fi luat,
De Dumnezeu judecat,
Și atunci vei vrea să auzi:
„O, vino, slugă credincioasă,
Căci în via Mea tu ai lucrat.”