Pentru cel ce prea grăbește
Autor: Augustin Tecar
Album: De la ascultare la cumpătare
Categorie: Diverse
Pentru cel ce prea-și dorește,
Toate parcă merg prea-ncet.
El prea mult se ostenește
Și deloc nu se mulțumește.
Lui grabnic îi apare-n suflet
Prea amarnicul regret.
Ordinea e temelia
Tuturora celor bune.
Caută zilnic, fără grabă,
A-ți întări credința slabă,
Toate-n ordine-a le pune.
Și Domnul va-ngriji de tine.
Buna rânduială-n viață
Este cât o-nțelepciune.
Fericit e cel ce-o are
În a Domnului lucrare!
Fericit e cel ce-o pune
În slujba lui Isus anume!
Cel prea-ntârziat pe cale
În zadar grăbește.
De la ușa zăvorâtă
Pe care nu se mai intră,
Ce se mai primește?
Doar o tristă veste.
Tot ce trebuie să-nvingă
Crește-ncet și merge-n pas.
Din ce s-a făcut cu grabă
Prea puține sunt dovadă,
Prea puține-au mai rămas
Și prea puține ne-au atras.
Nu grăbi, nu-ntârzia!
Și Dumnezeu va fi cu tine.
Nu-ți da planul altuia
Când poți singur a-l lucra!
Fă-l cât se poate de bine
Și nu vei rămâne de rușine!
Amin.
(Vineri, 5 iunie 2020)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/323493/pentru-cel-ce-prea-grabeste