Pe plaiuri verzi, sub cer cu soare,
Mă duce brațul Tău cel sfânt,
Când norii vor să mă dărâme,
Și viscolu-i pe-acest pământ.

Tu nu mă strigi cu glas de tunet,
Nici cu mustrări ce dor nespus,
Tu chemi pe nume al meu suflet,
Păstorul meu, blândul Isus.

​Când m-am pierdut prin mărăcine,
Cu haina ruptă de păcat,
N-ai stat în sfinte luminișuri,
Ci după mine ai plecat.

M-ai regăsit în noaptea neagră,
Tremurător și speriat,
Și m-ai luat pe umăr, Doamne,
Să mă simt iarăși mângâiat.

​Iar dacă valea umbrei morții,
Se-așterne grea pe drumul meu,
Eu nu mă tem de lovitură,
Căci doar Tu ești Păstorul meu.

Toiagul Tău îmi dă putere,
Nuiaua Ta m-ajută-n mers,
Iar palma Ta e-o mângâiere,
Ce-mi mângâie al vieții sens.

Tu-mi pui o masă de ospețe,
Chiar sub privirea celui rău,
Să vadă ocrotirea sfântă,
Purtând mereu sigiliul Tău.

Îmi ungi cu untdelemn obrazul,
Și cupa-mi umpli... sunt iubit,
Să nu mai simt deloc necazul,
Ci harul Tău, făr’ de sfârșit.

​Din mii de glasuri ce mă cheamă,
Spre căi străine și pustii,
Eu Te urmez făr’ de nici-o teamă,
Căci Tu mă duci spre veșnicii.

Ești adăpost în vremea tristă,
Ești stânca mea de mântuire,
Și nimenea n-are putere,
Să smulgă marea Ta iubire.

​Iar când, la ceasul așteptării,
Voi trece lin către lumină,
Voi ști că Tu m-ai dus întruna,
Spre țara cea de pace plină.

Să stau pe veci sub sfântul soare,
Oia pierdută și salvată,
Să-Ți mulțumesc, Păstor al vieții,
Cu inima de Tin' salvată.

Primește-mi, Doamne, mulțumirea,
Sub pragul porților de Rai,
Că mi-ai dat har și mântuirea,
Mereu cu mine Tu stăteai.
​
​Acum Păstorule cel mare,
Rămân pe veci în paza Ta,
Un imn de dragoste și soare,
În veci de veci îți voi cânta.
Amin