Când încep a scrie o poezie
Parcă toate se adună
Și formează un cuvânt,
Gânduri puse pe hârtie.

Scrise de un poet,
Dar nu pentru a lui măiestrie,
Ci pentru slava lui Dumnezeu,
Care i-a dat acest dar.

Să scrie splendori de nedescris,
Cuvinte cu subînțeles,
Toate puse pe hârtie
În cea mai mare măiestrie.

Când Duhul Sfânt dictează,
Inima primește,
Iar mâna caută hârtie
Pentru a scrie.

Să nu se piardă ale Lui cuvinte,
Ce pentru mulți sunt o alinare,
Chiar și în cele mai grele clipe
Sau în senine zile.

Ce poate fi mai frumos
Decât să citești un poem
Ce la inimă îți ajunge
Și sufletul ți-l unge?

Mulți încearcă să reproducă,
Dar ei nu pot,
Căci cine le dictează
Îi încurcă de tot.

Doar unul e maestru
Și acela e Dumnezeu;
Doar El poate să dicteze
Cel mai frumos poem.

Iar cel ce se lasă condus de El
Ascultă al Lui poem,
Îl pune pe hârtie
Și-l dă mai departe,

Pentru a face cunoscută
A lui Dumnezeu măiestrie,
Ce nu există pe acest pământ,
Oricât ar vrea omul să știe.