Durerea animalelor este un alt subiect delicat care, la prima vedere, s-ar integra cu dificultate în modelul biblic creaționist. Filozoful Michael Murray, pe baza unor cercetări medicale recente și a unor studii pe tema filozofiei minții, prezintă trei niveluri de manifestare a durerii. [1] Primul nivel de manifestare a durerii se referă la existența unor stări neuronale ce conțin informații produse de stimuli nocivi care determină manifestarea unui comportament de respingere. În această categorie intră o mare parte dintre nevertebrate, inclusiv insectele. Aparent, insectele nu posedă un creier suficient de complex pentru a înregistra un stimul precum durerea. Apoi, unele insecte nu arată deloc semne că ar experimenta durerea. De exemplu, o libelulă își poate mânca majoritatea abdomenului dacă coada sa îi este adusă în zona aparatului bucal. De asemenea, tăierea unei părți a abdomenului unei albine nu o oprește să continue să se hrănească. Mai mult, dacă unei musculițe (Phormia) i se taie capul, aceasta își întinde totuși trompa cu care se hrănește (proboscis) și începe să sugă, dacă chemoreceptorii săi sunt puși în contact cu o soluție pe bază de zahăr. Soluția ingerată curge, pur și simplu, către gâtul tăiat („Sensory Reception: Mechanoreception”, Encyclopedia Britannica). Majoritatea nevertebratelor experimentează răspunsul la stimulii nocivi, dar nu există vreo dovadă că ar experimenta durerea. Al doilea nivel de manifestare a durerii se referă la o experiență subiectivă a durerii. Vertebratele experimentează durerea, la un anumit nivel, însă nu conștientizează acest fapt. Percepțiile și conștiința de sine se află în zona exterioară a creierului, în cortexul prefrontal. Aceste capabilități nu sunt deținute de alte creaturi de pe pământ, în afară de oameni. Totuși, vertebratele experimentează durerea la un anumit nivel. Medicul creștin Robert Gurney afirmă că, în sălbăticie, elefanții adulți prezintă anumite semne de durere și suferință atunci când puii lor sunt uciși de prădători. [2] Așa cum susține și Robert Gurney în articol, suferința animalelor, ca și celelalte dureri de pe pământ, sunt consecințele căderii omului în păcat. Al treilea nivel de manifestare a durerii se referă la o conștientizare a durerii, pe lângă suferințele asociate trupului. Acesta este cel mai înalt nivel de manifestare a durerii. Deseori, durerea din suflet și amărăciunea din inimă sunt la fel, dacă nu mai rele, decât durerea fizică. Un bolnav în stare gravă, dacă vrea să treacă peste anumite traume, trebuie să înceteze să se gândească la acestea. Așadar, Dumnezeu a fost suficient de milostiv și cu celelalte creaturi, pe care le-a scutit să-și conștientizeze suferința. Cei care Îl acuză pe Dumnezeu de suferința animalelor pot să cadă în capcana antropopatismului (atribuirea de însușiri psihice specific umane animalelor sau obiectelor neînsuflețite), dacă nu fac diferența între modul în care diferite creaturi se raportează la suferință.

Bibliografie

[1] Murray, M. J. , Nature Red in Tooth and Claw: Theism and the Problem of Animal Suffering, Oxford University Press, 2008

[2] Gurney, R. J. , The carnivorous nature and suffering of animals, Journal of Creation 18(3): 70-75,2004