Iubire lovită

Alexandrina Tulics- Album Spre Canaan

Femeia merge cu capu-n pământ,
gândind la cele-ntâmplate;
mâinile-i uită că țin un lut
în care pietrele primite, spre înserare, le adunase.
Buzele-i sunt arse de șuierul lovit,
cu ură să-i astupe izvorul,
pe care-l primise într-o zi, la Rusalii,
când Duhul Sfânt o acoperise,
culegându-i ruga, astâmpărându-i de cer, dorul.
Cenușa-i e haina largă, pe trupu-i lovit
de ură, blesteme și patimi,
primite de la cei care râd de sufletele care vor,
de cer să fie aproape.
Păru-i despris în șuvițe mâingâietoare;
pare, fața să-i ocrotească, s-o-ntrebe,
de o mai doare hula, batjocora,
ce i-au aruncat-o în spate și-n față,
acei ce slujesc împăratului negru la masă.
Nu știu und-se gândește, dar pasu-i e parcă furat,
pământul o mângâie, parcă lui îi vorbește,
dar el îi răspunde:
-Știu, am văzut ce s-a întâmplat!
Se-apropie-ncet de izvorul spre care se-ndrepta,
vasul să-și umple;
lângă ea vin în grabă, păsări ce încep în ciripit să îi cânte...
curge izvorul, iar ruga țâșnește, apa curge deasupra de vas
și-mpreună cu păsările-n cor,
se-ndreaptă spre casă,
cântând în murmur sfânt, creștinește.

Hartland, mai 2026