Argumentele legate de originea universului reprezintă începutul declinului pentru ideologia ateistă. Conform ultimelor cercetări științifice, universul nu este etern, așa cum se credea cu un secol în urmă. Multe cărți, unele chiar traduse în limba română, abordează acest subiect. [1] Pledoaria mea pentru un univers finit începe cu un argument care poate fi descris în trei etape. În primul rând, tot ce a avut un început a avut o cauză. În al doilea rând, universul a avut un început. Deci, universul a avut o Cauză.
Prima premisă este legea cauzalității, care constituie un principiu fundamental în logică și știință. Chiar și scepticul David Hume consideră absurdă ideea că ceva ar putea apărea fără o cauză. [2] Mai mult, părintele științei moderne, Francis Bacon, afirmă că adevărata cunoaștere este cunoașterea tuturor cauzelor. [3] Unii atei atacă însă chiar și această premisă, din cauza faptului că următoarea premisă se bucură de dovezi științifice remarcabile. Ei nu pot demonstra falsitatea premisei, dar îi provoacă pe ceilalți să demonstreze că aceasta este adevărată. Însă această premisă este confirmată mereu și niciodată infirmată, în viața de zi cu zi. Nu considerăm niciodată că lucrurile ar putea apărea din nimic, fără o cauză anume. Această idee seamănă mai mult cu magia, dar este în opoziție cu știința și cu experiența vieții umane.
Legat de cea de-a doua premisă, există patru argumente solide care o susțin. Primul argument constă în consecințele primelor două legi ale termodinamicii. Prima lege a termodinamicii afirmă că, în univers, cantitatea totală de energie (utilă și inutilă) este constantă. Atunci când energia utilă se consumă, ea se transformă în energie nefolositoare, dar suma acestor energii rămâne aceeași. Se modifică doar raportul dintre energia utilă și cea inutilă. Aceasta înseamnă că universul are o cantitate finită de energie utilă. Cea de-a doua lege a termodinamicii susține, printre altele, că universul își consumă energia utilă. De aici deducem că energia utilă din univers se diminuează cu fiecare moment care trece și că va veni un moment în care aceasta va dispărea și universul va pieri. Dacă universul ar fi etern, el nu ar trebui să mai dispună de energie utilă la momentul actual. Însă, întrucât universul continuă să existe și să consume energie, din cantitatea finită de energie utilă de care dispune, acesta trebuie să aibă un început. Cea de-a doua lege a termodinamicii poate fi numită și legea entropiei. Ea mai afirmă și că, odată cu trecerea timpului, lucrurile se deteriorează de la sine. Deci și natura tinde să ajungă într-o stare de dezordine. Însă întrucât mai există ceva ordine în univers, după cum mai există și ceva energie utilă, înseamnă că universul nu poate fi etern, căci dacă ar fi etern, am fi ajuns până în prezent la o dezordine (entropie) totală. Se pune întrebarea de unde a apărut ordinea inițială, dacă universul devine tot mai dezordonat. Astronomul Robert Jastrow, care este agnostic, aseamănă universul cu un ceas tras, care se află în stare de funcționare pentru că cineva l-a tras. [4] Al doilea argument în favoarea faptului că universul are un început este dat de teoria relativității, elaborată de Albert Einstein. Teoria însăși necesită un început absolut al timpului, spațiului și materiei. Ea arată că materia, timpul și spațiul sunt interactive și interdependente, adică nu pot exista unele fără celelalte. Al treilea argument face parte din domeniile chimiei și geologiei. Știm că elementele radioactive se descompun, cu timpul, în alte elemente. De exemplu, uraniul radioactiv se transformă, în cele din urmă, în plumb. Dacă toți atomii de uraniu ar fi avut vechime infinită, până acum toți s-ar fi transformat în plumb. Întrucât acest lucru nu s-a întâmplat, putem deduce că universul nu poate fi etern. Ultimul argument este de natură filozofică și se compune din trei părți: un număr infinit de zile nu are sfârșit; dar astăzi este ultima zi a istoriei (istoria este totalitatea tuturor zilelor); prin urmare, nu a existat un număr infinit de zile înainte de ziua de azi (deci timpul a avut un început). Cu alte cuvinte, dacă ar fi existat un număr infinit de zile înainte de ziua de azi, atunci ziua de astăzi nu ar mai fi venit niciodată. Întrucât însă aceasta a sosit, trebuie să fi fost un număr finit de zile înaintea zilei de azi. De aceea, timpul trebuie să fi avut un început.
În lumina argumentelor aduse până acum, putem deduce că universul are o Cauză. Tot știința ne poate spune cum arată această Cauză. Iar religia ne poate da și mai multe detalii. De fapt, Einstein avea dreptate când spunea că știința fără religie este șchioapă, iar religia fără știință este oarbă. [5] Doar pe baza dovezilor științifice enunțate mai sus, putem afirma că această Primă Cauză este în afara timpului, a spațiului și materiei, întrucât Ea le-a generat. Așadar, această Cauză este atemporală și imaterială. Mai apoi, Ea este existentă prin Sine însăși și este extrem de puternică, dacă a putut să creeze acest univers complex. Mai mult, fizica ne arată că această Cauză este extrem de inteligentă, deoarece a proiectat universul cu o precizie incredibilă (voi demonstra acest lucru când voi analiza cum este susținută viața pe pământ). În plus, această Cauză este personală, deoarece are capacitatea de a lua decizii, alegând să creeze universul material, spațiul și timpul. Întrucât transcende spațiul și timpul, Cauza universului nu poate fi una fizică. Însă poate fi vorba despre o minte inteligentă, care să dorească și să fie capabilă să aducă universul în existență. Într-adevăr, Cauza universului pare a fi un agent personal înzestrat cu voință liberă, deosebit de puternic. Această descriere științifică seamănă foarte bine cu Dumnezeul teist care este prezentat de creștinism. Afirmații precum aceasta: „Să fie lumină, și a fost lumină”, care fac parte din Geneza, prima carte din Biblie, par foarte plauzibile și par să confirme foarte bine ceea ce argumentul cosmologic ne sugerează. Știința, fără ajutorul religiei, ar fi șchioapă, căci religia oferă mult mai multe detalii despre această Primă Cauză. De exemplu, creștinii susțin că această Primă Cauză este Dumnezeu, care nu a păstrat tăcerea cu privire la Sine ci s-a revelat omenirii în persoana, lucrarea și învierea lui Isus Hristos din Nazaret. Unii atei susțin însă că, dacă totul are o cauză, atunci și Dumnezeu are o cauză. Și îi provoacă astfel pe creștini să le spună cine L-a creat pe Dumnezeu. Însă legea cauzalității nu afirmă că totul are o cauză, ci că tot ce începe să existe are nevoie de o cauză. Dumnezeu însă nu a început să existe. El este dincolo de timp și El a creat timpul. Deci nimeni nu L-a creat pe Dumnezeu. În calitate de Ființă eternă, Dumnezeu nu are un început și de aceea nu are nevoie de o cauză.
Unii dintre susținătorii teoriei hazardului au avansat ideea existenței universurilor multiple. Teoria universurilor multiple (există o infinitate de universuri, iar noi suntem norocoși că populăm universul în care se găsesc condițiile cele mai potrivite pentru viață; e posibil ca și în alte universuri să se regăsească condițiile din universul nostru) este pur speculativă și, la ora actuală, nu există vreo dovadă care să o confirme. Chiar dacă ar exista mai multe universuri, acestea ar avea nevoie de aceleași condiții care există în universul nostru, pentru a putea susține viața. Existența unor universuri multiple nu elimină necesitatea unui Proiectant, ci o accentuează.
Bibliografie
[1] Norman L. Geisler și Frank Turek, Nu am destulă credință ca să fiu ateu, Cartea Creștină, Oradea, 2007, pp. 75-114; Lee Strobel, Pledoarie pentru Creator, Cartea Creștină, 2010, pp. 109-145
[2] David Hume, în J. Y. T. Greig, The Letters of David Hume, vol. 2, Garland, New York, 1983,1:187
[3] Francis Bacon, The New Organon, 1620; retipărită, Bobbs Merrill, Indianapolis, 1960, p. 121
[4] Robert Jastrow, God and the Astronomers, Norton, New York, 1978, p. 48
[5] în „Science, Philosophy, and Religion: A Symposium, New York, The Conference on Science, Philosophy and Religion in Their Relation to the Democratic Way of Life, 1941