Printre fiinţe şi lucruri şi întâmplări,
Căutăm şi găsim uneori
Frumosul, ca un cântec pe faţa dinspre stele,
Ca o culoare ce răzbate prin ale cerului perdele,
Și ne oprim
Ca să-l sorbim;
Dar drumul nu e terminat...
De la frumosul ce-am aflat,
Sunt vieţi întregi de mers pe jos
Spre mai frumos decât frumos.

Frumos când razele de soare
Pe-un trandafir fac sărbătoare,
Frumos când vulturul pluteşte
Pe-albastrul dintre două creste,
Frumoasă seara ce se lasă
Pe-ntorsul turmelor acasă,
Frumoasă dragostea de semeni
Când într-o lacrimă te-ngemeni...
Şi totuşi, gândul ne îmbie
Spre-acel ceva de veşnicie
Ce nu-l găsim pe-aici pe jos,
Şi-i mai frumos decât frumos.

Să ştim ce-nseamnă a iubi,
Pe-o cruce ceru-ntreg veni;
Să ştim ce-nseamn-a fi iubit,
A fost un Mare Răstignit.
Şi-aşa, în suflet s-a făcut
Frumos ce n-a mai fost văzut;
Şi-aşa, în inimi s-a-mplinit
Frumos... cum nu s-a auzit...

Stropi de mărire vin la noi
Din cerurile cele noi
Şi osanalele ecou
Ne vin dinspre pământul nou;
Şi totuşi, aşteptăm o zi
De fără margini bucurii,
Şi-un nor de îngeri luminos
Pe care va veni Cristos,
Şi-atunci va fi DE TOT FRUMOS.