Am stat și am privit în jur
Cum tot se năruie,
Cum oamenii aleargă fără motiv
Să strângă avere și bogății.

Atunci m-am întrebat:
„Pentru ce atâta alergat,
Că oricum goi și săraci
Toți de pe acest pământ vom pleca?”

Și vom ajunge în fața lui Dumnezeu
La judecată, rând pe rând,
Toți cei ce trăiesc pe acest pământ,
Că e bogat, că e sărac.

Și atunci fiecare va vedea
Că nimic cu ei nu au luat,
Decât fapta făcută
Sau vorba spusă.

Că a fost bună, că a fost rea,
Pentru ea va fi judecat
Și întrebat de ce a alergat
După bani, faimă, bogății
Și la suflet nu s-a gândit.

Mulți atunci scuze vor căuta,
Ba că au făcut pentru ai lor copii,
Ba pentru plăcerea sufletului,
Pentru a se mândri și făli.

Căci ei au avere și sunt bogați,
Iar săracii la ale lor picioare
Stau întinși pentru a cerși
Măcar un colț de pâine,
Dacă ar primi.

Dar vai, bogatul va plânge cu amar,
Căci de sărac nu i-a păsat,
Doar de a lui burtă plină,
Să se îmbuibe de mâncare și vin.

Iar săracul să stea nemâncat,
Poate zile lungi doar de el știute,
Căci bogatul l-a alungat
Fără să-i dea măcar un colț de pâine.

Iar pentru a lui faptă
Răsplata va primi îndată,
Judecat și aruncat afară
În focul cel veșnic.

Și de va vrea să se întoarcă,
Nu se va putea,
Căci între iad și rai
E cea mai adâncă prăpastie.

Cine jos e aruncat
Sus nu poate intra,
Cine sus e dus
Jos nu va ajunge.

Căci ce legătură
E între doi stăpâni?
Ce are de-a face
Binele cu răul și răul cu binele?