Cu-a vremii tren călătorim
Autor: Daniel Ursachi
Album: Volumul 1
Categorie: Diverse
1. Cu-a vremii tren călătorim
Spre gara cea cerească
Și pe fereastră noi zărim
C-o toamn-o să se nască.
R: /:Călătorim cu dor nestins
Spre Țara minunată;
Nimic nu-oprește-al nostru vis,
Doar inima de piatră. :/
2. Noianul verii-a ruginit
Și floarea lui frumoasă
Se stinge-ncet, e ostenit,
Alt an vrea să vestească.
3. Cu ochii-n jur privesc uimit
Cum toate trec, ne lasă;
Cum omul trece-aşa grăbit
Și parcă lui nu-i pasă.
4. Așa trecut-au ani la rând,
Ca roata ce gonește.
Tu-n ce tren ești, ce ai în gând,
În veci te-nsuflețește.
5. Și când sosi-va trenul lin
La ultima lui gară,
Să fim găsiți cu suflet plin
De dor, de cer și Țară.
6. Autor: Daniel Ursachi
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/323000/cu-a-vremii-tren-calatorim