Mamă, ești pe-aici pe lângă mine? ...
Atunci... e bine;
Nu-mi place să te știu departe...
Mai am puţin și isprăvesc de scris această carte;
Tu n-o s-o poţi citi,
Dar nici nu e nevoie, căci o ştii.
Este o carte pentru flori şi păsări,
Şi pentru copii.
Uite-o ce frumoasă e, vezi? ...
Hai, vino s-o binecuvântezi.
Vreo câţiva paşi,
Îţi sunt în ea rămaşi;
Vreo două-trei priviri
Printre rânduri vor înflori trandafiri,
Iar pe ultima pagină
Va fi inima mea
Pe care n-ai lăsat-o în paragină,
Ci ai făcut o grădină din ea.

Ai trudit mult, mamă...
Nu prea te-am văzut în haine de sărbătoare,
Încărcai fânul livezilor cereşti în carul mare;
N-ai avut timp să te bucuri de stele,
Că împingeai carul mic sub privirile mele
Şi-n fiecare început de seară
Îmi ştergeai de praf steaua polară.
Ți-au trecut anii
Dând la o parte din drumul veşniciei mele, bolovanii.

Iartă-mă pentru câte n-am fost cuminte
Şi ascultă-mi cea din urmă rugăminte:
Uite, se apropie primăvara;
Risipeşte tu, ca în copilărie, norii,
Să se poată întoarce cocorii.
Mamă, mai eşti pe lângă mine? ...
Atunci, ... e bine.
Îmi place să te ştiu pe-aproape
Ca salcia de lângă ape.

Eu mai scriu până spre miezul nopţii câte ceva,
Dar dacă vezi c-adorm,
Mai stai puţin şi te culci şi tu... nu-i aşa? ...