Pe drumul meu, adesea printre spini,
Te chem, mereu, preabunule Pastor.
Să lași pe fruntea-mi zorii blânzi divini
Și să mă-îmbraci in sfintele-Ți lumini.
Să fiu o floare alba și-un izvor.

Pe drumul meu rătăcitor, pustiu,
Mă însoțește Tu, când 'mi-este greu!
Așază-n mine foc arzând și viu,
Un rug nestins, candelă ca să fiu,
Un zbor spre Cer, un zbor spre Empireu.

Pe drumul meu, prin nopțile ce dor,
Doar glasu-Ți blând să îl aud șoptit.
Să știu că ești cu mine și, ușor,
Mă 'ndepărtez de tot ce 'nseamnă nor
Și merg spre Tine, Domnul meu iubit.