„A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! ... ” (Apocalipsa 18:3)

Babilonul în simbolistica creștină este cel mai des asociat cu religia falsă, însă Babilonul este mult mai mult decât atât. Babilonul este întruchiparea și imaginea lumii fără Dumnezeu, a unei lumii de inspirație satanică care se împotrivește Creatorului. Să dezvoltăm puțin:

După potop, când oamenii erau încă un singur popor cu o singură limbă, au pornit spre răsărit. Pe câmpiile fertile de pe malurile Tibrului și Eufratului au ridicat așezări, dintre care cea mai cunoscută este Babel. Aici la Babel s-au apucat să zidească o cetate și un turn al cărui vârf să atingă cerul. Spuneau ei: „să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe toată fața pământului”. Iată cum încă de la început mândria și rebeliunea și-au dat mâna pentru a se împotrivi lui Dumnezeu. Nimrod, nepotul lui Ham, fiul lui Noe, a fost primul mare lider din vremea aceea. Se crede că Nimrod a fost un rău care i-a îndepărtat pe oameni de Dumnezeu. Iată ce spune istoricul antic Josefus Flavius: „Nimrod a fost cel care i-a ațâțat la un astfel de afrond și dispreț la adresa lui Dumnezeu... El a mai transformat în mod treptat conducerea sa într-o tiranie, nevăzând alt mod de a-i îndepărta pe oameni de frica de Dumnezeu... Mulțimile erau foarte pregătite să urmeze hotărârea lui Nimrod... și au ridicat un turn... Locul pe care au ridicat turnul se numește acum Babilon”. Dumnezeu a condamnat gesturile acestor oameni încurcându-le vorbirea și împrăștiindu-i din locul acela. De atunci și de acolo s-a răspândit în lumea întreagă un mod de a fi ostil lui Dumnezeu, Babilonul rămânând până astăzi simbolul rebeliunii împotriva Domnului.

Pe vremea Domnului Isus și a Apostolilor Babilonul nu mai exista ca și așezare, fiind distrus cu secole în urmă de medo-persani. Cu toate acestea, în gândirea evreiască a continuat să supraviețuiască ca și simbol al religiei false, aflată în opoziție cu religia adevărată revelată de Dumnezeu prin Moise. Mai cu seamă conflictul dintre iudei și babilonieni și robia de 70 de ani au cristalizat această viziune.

În descoperirea lui Dumnezeu din Apocalipsa, descoperire ce vizează vremea sfârșitului, Babilonul este identificat cu o femeie. (Apocalipsa 17) Apostolul Ioan este invitat de un înger să vadă judecata femeii care este numită curva cea mare. De 4 ori aici femeia este numită prostituată. Pe lângă precizarea că  ședea pe o fiară grozavă, Apocalipsa descrie înfățișarea și enumerarea faptelor rele ale femeii. Se spune și că purta pe frunte un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor și spurcăciunilor pământului”. În finalul descrierii se spune că femeia „este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împărații pământului”. Cum Babilonul lui Nimrod și Nebucadnețar nu mai exista pe vremea apostolului, gândul că despre Roma vorbește Cuvântul vine natural. Nu sunt puțini aceea care cred că Roma și Europa ca și continuatoare ale Imperiului roman vor fi personajele negative în povestea sfârșitului. În orice caz, Roma acelor vremuri avea stăpânire peste toți împărații pământului. Romanii trăiau în lux, întrețineau idolatria în lumea întreagă și persecutau atât pe evrei cât și pe creștini.

Este vorba însă în poveste de ceva mai mult decât de câteva cetăți. Femeia și fiara care o purta erau una, ambele fiind îmbrăcate în haine de culoare stacojue (roșu), culoare simbol a Romei până astăzi. Culoarea stacojie este culoarea simbol a Satanei. În spatele păcatului, în dosul înstrăinării omului de Dumnezeu, în umbra lumii căzute, se află biruitorul neamurilor: împăratul Babilonului - Lucifer (Isaia 14:1-23). El îi amăgește pe oameni, el provoacă la păcat, el inspiră la rebeliune împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Satana conduce cu mână tare națiunile, el este sponsorul religiilor idolatre, el înșeală oamenii cu bogății de o clipă, el este inspiratorul mândriei deșarte, el întreține necredința în lumea întreagă...

Va să zic că, Babilonul este o persoană, o cetate, un popor, o religie, un sistem, ... dar este în primul rând Satana: el este Babilonul cel mare, mama și tata păcatului.

Rebeliunea începe cu o cetate abandonată și se termină cu o alta distrusă. Atunci când ne sunt prezentate aceste lucruri în Apocalipsa de fapt subiectul principal este Triunful lui Hristos și a celor ce Îl urmează asupra Babilonului.

La revenirea Domnului Isus Hristos pe pământ în glorie, El va pune capăt răutății lui Satan, va judeca Fiara apocaliptică, va distruge Babilonul lumesc. Apoi va instaura Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Este scris: „Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul Îi va birui, pentru că El este Domnul Domnilor și Împăratul împăraților: Și cei chemați, aleși și credincioși, care sunt cu El, de asemenea îi vor birui”. (Apocalipsa 17:14)

Până în ziua acea Domnul are o poruncă pentru ai Săi vizavi de Babilon: „Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei, și să nu fiți loviți cu urgiile ei!” (Apocalipsa 18:4)