Întoarce-te la faptele dintâi.
Autor: Elisabeta Someiu
Album: Maranata
Categorie: Trezire si veghere
Întoarce-te la faptele dintâi

Vreau să mă-ntorc la faptele dintâi
Că să nu-mi pierd iubirea cea curată
Turnată -n inimă prin Duhul Sfânt
Ce de la începuturi mi-a fost dată

Și niciodată să nu părăsesc
Isuse dragostea dintâi
Căci zi de zi Te rog, Te rog
Cu mine Doamne să rămâi

Că va venii o zi de jale
Și nu vreau să mă verși din gura Ta
Nu vreau să fiu Isus, nici cald nici rece
Decât ca focul din Sion să fiu aș vrea

Despica-mi inima în două
Până-n rărunchi vreau să mă cercetezi
Și dacă sunt pe-o cale rea Împărate
Te rog din suflet că să mă salvezi

Să-mi pui piciorul pe-a Ta cale
Ce duce înspre veșnicii
Și dă-mi puteri și har Stăpâne
Pe stâncă să rămân până-ai să vii

A mea nădejde mi-e săpata-n Tine
Și-n jertfa Ta de la Calvar
Că m-ai scăpat din lumea-nvolburată
De chinul rău și de-al vietii-amar

Tu le-ai băut pe toate într-o cupă
În locul meu pe toate le-ai sorbit
Și tot păcatul și întinarea lumii
Le-ai șters cu sânge și m-ai mântuit

Tu le-ai plătit cu sângele Tău sfânt
Să am nădejdea că Te voi vedea
Și față în față, când vom fi ca Tine
Ca să slujesc cu drag, la dreapta Ta. Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/322719/intoarce-te-la-faptele-dintai