Învață-mă, Iisuse, să fiu cum Tu ai vrea,
Să împlinesc cuvântul și numai voia Ta.

Să nu mai caut margini, de drum întortocheat,
Căci cine stă la mijloc, e rob la un păcat.

Nu-i cale spre odihnă, când inima-i la doi,
Ci-i doar o rătăcire, prin umbre și noroi.

Să nu mai stau în viață, cu sufletu-mpărțit,
Între cerescul munte, și șesul rătăcit.

​Să nu mai caut scuze, când legea Ta mă cere,
Schimbând a Ta lumină, pe-a lumii mângâiere.

Căci „merge și așa-ul”, e calea spre abis,
E poarta largă-n care cel mândru s-a închis.

M-ascund după cuvinte, și-mi fac un paravan,
Dar ochiul Tău pătrunde, prin visul meu viclean.

„Așa sunt toți” – îmi spune, un gând vrăjmaș și rău,
Dar uit că Tu-mi ceri mie, să fiu copilul Tău.

​Nu pot jertfi pe două, altare deodată,
Să am și ruga sfântă, și inima pătată.

Nu pot să beau otravă, și-apoi să cer balsam,
Să fiu lăstar în Tine, dar să te cred și-un neam.

Nu pot să-Ți cânt mărire, când buza-mi e cu spini,
Ori sunt un fiu de Rege, ori sunt printre străini.

Amestecul, o Doamne, e jertfa lui Cain,
E rodul muncii noastre, dar de otravă plin.

​E amăgire surdă, să crezi că ești salvat,
Când tu păstrezi în taină, și patimi și păcat.

Isus nu vrea o parte, un sfert sau un crâmpei,
El vrea întreaga viață, așa cum sunt ai Săi.

O, ce vicleană cursă, să crezi că lumea-i dar,
Să poți trăi în lume, dar să Te crezi în har!

Căci harul nu-i o umbră, s-ascundă un păcat,
E forța ce ne smulge, din tot ce nu-i curat.

​O, spală-mi Tu privirea, de praful cel lumesc,
Să văd că „pe un mijloc,” e drum diavolicesc.

Căci cine șchiopătează, de ambele picioare,
Nu va vedea vre-o dată, a Slavei Sale soare.

Acel ce vrea și cerul, dar vrea și pe pământ,
E ca un nor de ceață, purtat mereu de vânt.

Se crede-n siguranță pe gheața ce-i subțire,
El n-are haina albă, ce-i demnă de un Mire.

​Mă mustră cu iubire, mă frânge sub povară,
Să nu mai fiu o trestie, ce vântul o doboară.

Să fiu ar vrea o jertfă, curată pe altar,
Fugind de amăgirea, ce-ar vrea să-mi fure har.

Zdrobește-mi Doamne eul, ce caută onor,
Să mor față de lume, să-mi fii doar Tu izvor.

Căci numai prin zdrobire și foc curățitor,
Voi sta pe urma-ți sfântă, mereu biruitor.
Amin