Când viața e o trudă, și drumul e spinos,
Să nu te temi de umbră, și nu privi în jos,
Chiar dacă lupta-i grea, și ești lovit mereu, Rămâne sus speranța, în bunul Dumnezeu.

​Când David, cel micuț, pe munte a ieșit,
Dușmanul cel mai mare, făcut când a fost mic,
N-a fost nevoie-n luptă, de scut sau de armură,
O piatr-a fost de-ajuns, și-o inimă doar pură.

Și Moise prin pustie, spre mare când mergea,
În spate o armată, cumplit îl hărțuia,
Dar apele-n picioare, ca zidul s-au oprit,
Iar drumul prin talazuri, pe loc s-a curățit.

Când Daniel în groapă, cu lei fu aruncat,
Credința-i neclintită, nicicând nu s-a schimbat.
Și fiarele din groapă, de Domnul au fost frânte,
Căci cel ce-n El se-ncrede, nu cade în morminte.

Iar Iona-n valuri negre, când fost-a înghițit,
Din noaptea disperării, spre cer el a privit,
Și ruga lui fierbinte, din noapte s-a-nălțat,
Iar mila cea divină, din nou l-a ridicat.

Când Petru, pe furtună, pe ape a pășit,
Privirea-i către Domnul, puteri i-a dăruit,
Dar când s-a dus credința, și frica-l învingea,
Un braț plin de iubire, îndată-l cuprindea.

Și Iov în grea durere, când totul a pierdut,
Nădejdea în Cel veșnic, nicicând nu și-a vândut,
Din scrum și din tăcere, spre cer el a strigat,
Iar Domnul, în dreptate, din nou l-a ridicat.

Legat în lanțuri Pavel, în temniță cânta,
Nici zidul, nici durerea, credința nu-i frângea.
Iar cântul lui de noapte, spre cer s-a înălțat,
Și ușile-nchisorii pe loc s-au despicat.

Așa și tu, în noapte, când drumul pare greu,
Nu-ți pierde niciodată, credința-n Dumnezeu.
Căci harul Lui coboară, chiar și în greul ceas,
Și-ți schimbe întristarea, în fericit popas.

Și când sfârșitul luptei, va fi aproape-n zori,
Vei înțelege-atuncea, de ce-ai avut fiori,
Că fiecare rană, și fiecare pas,
Te-au dus mai sus, spre slavă, și pacea fără glas.
Amin