Trece Domnul printre rânduri, ca să fac-o cercetare, Inimile cercetează, pe cel mic... și pe cel mare.

Se apleacă să audă, pentru cine-n piept se zbate, Inima la închinare, El o vede mai aproape.

Știe gândrile tale, știe dorul din tăcere, Nimic nu îi este-o taină, nici ascuns, nici în cădere.

Poți purta mai multe fețe, să te-ascunzi în adunare, Domnul vede-n adâncime, dincolo de înfățișare.

Când zâmbești, dar plângi în tine, El îți știe frământarea, Când te-ascunzi sub vorbe sfinte, El îți vede depărtarea.

Nu privește l-aparență, nici la glasul ridicat, Ci la inima smerită, închinat-adevărat.

Și te cheamă cu blândețe, să renunți la orice mască, Să vii simplu înainte-i, cu o inimă cerească.

Lasă-ți haina prefăcută, la El vino-așa cum ești, El nu cere strălucire, suflet să-i dăruiești.

Nu te teme de lumină, când te vede pe deplin, Căci nu vine să te piardă, vrea să-ți fie sprijin lin.

El ridică din cădere, și din noapte dă speranță, Vindecă orice zdrobire, dăruind iar siguranță.

Când te-ntorci cu pocăință, și cu dor adevărat, El îți schimbă toată viața, și te face curat.

Și-ți așază-n piept o pace, ce nu poate fi luată, O lumină vie, sfântă, de nimic întunecată.

Și rămâi sub a Lui mână, cu un duh smerit și treaz,
Vede-a ta credincioșie, chiar și-n cel mai mic necaz.

Iar la capăt de cărare, când vei sta în fața Sa,
Vei primi cununa vie, după cum îl vei urma.
Amin