Glasuri către cer se-nalță, lăudând pe Dumnezeu, Inimile bucuroase, închinate stau mereu.

Munții cântă osanale, veșnicului Împărat, Valurile îi dau slavă, cântul lor e minunat.

Cerul parcă se deschide peste cei ce Îl slăvesc, Și în har și bucurie inimile se topesc.

Numele Lui sfânt răsună peste timp și peste zări, Plin de slavă și putere, peste veacuri și chemări.

Tot ce are azi suflare, îl mărește ne-ncetat, Căci El este începutul, și sfârșitul minunat.

Înălțați-i dar cântarea, cu iubire și cu dor, Căci El este vrednic pururi, de-nchinarea tuturor.

Slava Lui nu se sfârșește, nici în cer, nici pe pământ, Și va fi în veci lumină, și pentru-nchinarea-n gând.

Și-n cântarea nesfârșită, îngerii se prind ușor,
Într-un glas ce nu apune, plin de har și de fior.

Soarele îi poartă raza, ca pe-un cântec arzător,
Iar lumina dimineții îl vestește tuturor.

Și-n adâncul cel de inimi, , unde nimeni nu pătrunde,
Se înalță-n taină slavă, ce în veci nu se ascunde.

Căci El este vrednic pururi, de mărire și cântare,
Domn al slavei fără margini, plin de har și îndurare.

Se va auzi cântarea, slavei Sale ne-ncetat,
Și tot azi ce are viață, va striga: „E Împărat!”
Amin