Ghemul vremurilor…

Se scurg aceste zile, atât de grăbite,
N-ar mai încăpea în ghemul răsucit,
Sunt mii de suflete, de viață istovite,
Ce-așteaptă ajutor din infinit.

Vântul cel rece al necredinței
Cuprinde tot mai multe inimi reci,
Și-nvăluie cu pudra suferinței
Pe cel ce rătăcește pe poteci.

Cu gânduri grele, plini de-atâtea poveri,
Sunt mulți ce le poartă trudind în sine,
Slăbiți și sleiți, fără pic de puteri...
O, Doamne, primește-i la Tine cu bine!

Noaptea se lasă pe-ntreg pământul
Și răul domnește în orice ungher,
Mulți și-au pătat azi, prin lume, veșmântul,
O, Doamne, coboară la cel stingher!

Războaie și crime răsună în vale,
Boli fără leac se aud peste tot,
Sunt oameni ce strigă deznădăjduiți în spitale:
„Dă-ne Tu vindecare, o, Sfânt Savaot!”

Puterea slăbește în pieptul ostenit,
Credința, încet, pare că se stinge...
O, Tată, privește spre cel rănit
Și dă-i Tu puterea ce poate învinge!

Știm că niciun fir de păr nu cade
Fără de știrea Ta, Isus,
Ne ceri să urcăm mereu pe baricade,
Să nu privim jos, ci spre Tine, în sus.

Să fim ca acele cinci fecioare,
Cu vasul plin de untdelemn curat,
Să fim plini de veghe și de valoare,
Când ceasul sosirii va fi sunat.

Căci Domnul în mărire o să revină,
Să-i ia pe ai Săi, în curând,
Pe cei ce nu s-au tăvălit în tină
Și și-au păstrat curat al lor veșmânt.

Amin!
Autor: Veronica B. 13/4/2026
Dumbraveni-Suceava