Sus pe boltă candelabrul, pare-n întregime stins,
Zorii dragi ai dimineţii tot oraşul au cuprins.
Soarele-și ridică fruntea, privind binefăcător
Prin fascicule de raze, dând salutul tuturor.

Peste tot Ierusalimul, liniştea domneşte-n plin,
Vântul doar sfios adic printre ramuri de măslin.
Păsărelele voioase intonează-acelaşi cânt.
E aşa o dimineaţă, ne-ntâlnită pe pământ.

Pe un drum, brăzdând tăcerea zorilor, cu paşi grăbiţi
O femeie duce-o veste ucenicilor iubiţi.
E Maria Magdalena, copleşită de fior:
Ea în zorii dimineţii L-a-ntâlnit pe Învățător.

Bucuria ei din suflet: Învierea Domnului,
Vrea să o împărtăşească şi cu ucenicii Lui.
Cu vorbirea tremurândă, spune ea cum L-a văzut,
Însă totuşi, vestea asta, pare-a fi de necrezut.

El e mort, păzit de gardă, tot Ierusalimul ştie.
E pecetluit mormântul, cum ar fi putut să-nvie?
Sunt trei zile de atuncea, bucuria-ar fi prea mare
Să Îl vadă viu pe Domnul, după atâta întristare...

Petru și Ioan tresaltă şi aleargă plini de dor
Spre mormântul unde fuse pus Învățătorul lor.
N-au mai fost nici gărzi acolo, nici pecetea pe mormânt.
Bucuria învierii se revarsă pe pământ.

A-nceput o frământare, alergare-n jos şi-n sus.
Zeci de glasuri spun întruna: A-nviat Hristos Isus!
Cei care L-au plâns cu lacrimi Îl privesc umpluţi de har
Când Isus li se arată blând, la fiecare iar.

Se revarsă pace-n suflet, le dă mângâierea Lui.
Cât de dulci au fost atuncea sfaturile Domnului!
Îşi aduc cu toţi aminte de cerescul legământ,
Bucurie ca aceea nu mai este pe pământ.


Doamne, multe fapte-n lume s-au născut şi-au încetat.
Faptul Învierii Tale, nu s-a şters, nu s-a uitat!
De aceea, drag Părinte, ridicăm privirea-n sus,
Căci în inimile noastre este viu Hristos Isus!

Bucuria Învierii se revarsă-n suflet iar,
Ucenicii simt puterea picăturilor de har.
Strânşi de dragostea cerească, toţi Te binecuvântăm.
Arătarea Ta Isuse, ca atunci o aşteptăm!