Cercetare
Autor: Bobu Veronica
Album: Izvoare limpezi
Categorie: Diverse
Cercetare…

Privesc în taină adeseori
Cum Duhul se stinge-n apus,
Nu mai sunt acei sfinți fiori,
Ne stingem în drum spre apus.

Acel foc aprins în rugă,
Pe altar a slăbit, s-a răcit,
Neghina vrea harul să-l smulgă
Și mulți cad pe drum, istoviți.

Nepăsarea și-a găsit locul
În inima celui pustiu,
De mult s-a stins și focul
Ce-ardea în noi, cald și viu.

Smerenia nu mai este
Dorința de la căpătâi,
Iubirea de sine domnește,
E moda ce-o porți de întâi.

Iubirea multora, în taină,
S-a răcit pe cărarea cea rea,
Au rămas fără sfânta haină,
Desculți sub povara cea grea.

Bunătatea nu se mai-mparte
Cu cel ce-i sărman și trudit,
Iar ura, în mii de păcate,
Se-aruncă spre cel neiubit.

Trăim în vremurile de urmă,
Să nu stăm deci nepăsători,
Să ne strângem împreună în turmă,
Urmând pe al nostru Păstor.

Să reconstruim iar altarul
Cu milă și cu bunătate,
Să lăsăm să curgă tot harul
În inimi, pe-ndestulătate.

Domnul ajută-n tot și-n toate
Pe cei ce vor astăzi iertare,
Să mergem, legați în unitate,
Spre sfânta și marea lucrare.

Privește în jurul tău acum,
Căci bunătatea Lui, mereu,
Te cheamă să nu stai în drum,
Ci să intri în raiul Său.

E vremea cercetării tale,
Nu te opri acum din drum!
Bariere-ți vor sta în cale,
Dar tu grăbește-te acum!

Domnul e gata să revină,
Să-Și ia copiii Săi la Sine,
Să-i ducă-n eterna lumină,
Spre zările-n veci însorite.

Amin!
Autor: Veronica B. 10/4/2026
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/322314/cercetare