Într-o zi
Autor: Ioan Maier
Album: Ecouri târzii
Categorie: Paște
Într-o zi,
care apoi s-a numit Paște,
Dragostea a fost urcată pe Golgota
ca să lumineze pământul.
Cei ce vor să-și deschidă sufletul
la capitolul păcate
să poată primi grațierea semnată
de Fruntea sărutată de spini,
de Mâinile ţintuite,
de Coasta și Picioarele străpunse.

Ca orice haină de lucru,
trupurile noastre se învechesc,
se zdrenţuiesc şi se trec.
Spinii
și cuiele,
și suliţele lumii,
sunt doar clopoţeii ce anunță
Marea zi a odihnei.

Cum ar mai putea fi cu putinţă
să ne înspăimânte suferința,
când şi Mirelui nostru ceresc
I-au împodobit fruntea
și Coasta, şi Mâinile
înaintea plecării acasă, la Tatăl ceresc...
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/322311/intr-o-zi