Lumina s-a retras. ( noaptea trădării)
Autor: Diana14
Album: Suferința lui Isus (de Paști)
Categorie: Diverse
​Lumina s-a retras, fricoasă, după dealuri,
Lăsând în urmă umbre, cu chipuri de pământ,
Tăcerea se lovește, de munți-nalți și valuri,
Și adevărul moare, ucis de un cuvânt.

​Nu-i zgomot de oțel, nici urlet de furtună,
Trădarea are pașii, de catifea și scrum,
Cu mâna ei se-ntinde, strângându-te de mână,
În timp ce îți presară otrava ei pe drum.

​Grădina-i un mormânt, are măslini și teamă,
Unde sudoarea-i sânge, și cerul e de fier,
Un ucenic pășește, cu inima de piatră,
Și vinde pe un preț, de-argint un colț de cer.

​Apare dintre umbre, cu masca de iubire,
Iar ochii îi sunt tulburi, de vicii amăgiți,
Cu vicleșug trădează, tăind în nemurire,
Când buzele-n sărut... vindeau pentru arginți.

​„Învățătorul meu!” – un nume, o pecete,
Pe-obrazul Celui sfânt, sub luna ce pierea,
Sărutul era spin, o sete-a lăcomiei,
Un gest ce-i al trădării, spre moarte-l împingea.

​Se auzeau ostașii, și zăngănit de zale,
Lumina lor de torțe, e-un foc rătăcitor,
Trădarea e deplină, pe treptele de vale,
Iar Cel vândut privește, cu milă-n viitor.

​Nu caută scăpare, nici oști din slava-i sfântă,
Deși un singur gând, ar stinge orice stea,
El ia asupra Sa, păcatul omenirii,
Și soarbe din pahar, amarul ce-l ducea.

​Iar cel cel l-a vândut, fugea-n noaptea de smoală,
Simțind arginții-n palme, ca jarul cel aprins,
Lăsând în urmă Viața, să intre-n lumea goală,
Și-un Dumnezeu ce pare, în fața morții-nvins.

Se zguduie pământul, sub pașii de ocară,
Și ceru-și pleca fruntea, cu oastea lui de sfinți,
Când dragostea supremă, e pusă să dispară,
Ucisă de mândria, flămândă de arginți.

Nu-i ură-n ochii Celui, ce vede după zare,
Ci o tristețe sfântă, un dor nemărginit,
Căci cel ce îl trădase, pierdut în disperare,
Schimba o veșnicie, pe-un vis neîmplinit.

Iar umbrele grădinii, devin martori de piatră,
La taina ce se scrise, cu lacrimi și cu dor,
Când Fiul își da viața, să facă drum spre-acasă,
Chiar și pentru aceia, ce să-l omoare vor.

Se stinse-ncet lumina, pe chipul de mătase,
Iar drumul spre Golgota, se-așterne sub picior,
Trădarea și-a făcut, lucrarea ce-o lăsase,
Dar n-a știut că moartea, va fi doar un decor.

​Căci dincolo de lanțuri și dincolo de bice,
Și de sărutul care, ardea ca un blestem,
Iubirea învingea, atunci când ea rostise,
„S-a săvârșit!” – chemându-ne, pe toți la un îndemn.

N-a blestemat nici noaptea, nici biciul fără milă,
Ci a iubit trădarea, ca pe-un pahar amar,
Purtând în El durerea, tăcea ascuns în Sine,
Să schimbe un sărut, în mântuire-n dar.

​Iubirea Lui e mare, ea spală orice urmă,
De praf și de minciună, de tot ce ne-a învins,
Căci El este Păstorul, ce-și căuta o turmă,
Chiar dacă prin trădare, în moarte-a fost împins.

Rămâne peste veacuri, iubirea Lui deplină,
Ce-n noaptea de trădare, a fost un far aprins,
A transformat calvarul, în viață și lumină,
De ură și trădare, El nu a fost învins.

Căci marea Lui iubire, mai largă ca pământul,
A înghițit trădarea, și-al ei sărut amar,
Zdrobind cu bunătatea, și moartea, și mormântul,
S-aducă omenirii, o mântuire-n dar.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/322296/lumina-s-a-retras-noaptea-tradarii