O zi de har
Autor: Ilie Belciu
Album: Ferestre spre har
Categorie: Mulțumire
1. Venit din nou din zarea-ndepărtată
Cu raza lui, un soare minunat,
Îmi spune că cerescul nostru Tată
Cu dragoste încă o zi mi-a dat.

R: O zi de har, un timp de cercetare,
Când pot spre cer privirea să-mi ridic,
Să văd un Dumnezeu plin de-ndurare,
Să proslăvesc iubirea Lui cea mare
Fără de care-n viață sunt nimic!

2. Sub crucea Lui smerit mi-aplec fiinţa
Și-I mulțumesc că-n suflet pot avea
Speranța, bucuria și credința
Că totdeauna sunt în mâna Sa!

3. Încă o zi, prilej de mulțumire,
Isuse, pentru tot ce Tu mi-ai dat:
Pentru adevărata fericire
De-a fi prin har, un păcătos iertat!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/322288/o-zi-de-har