Isuse, vin să-ți mulțumesc
Autor: Ana Claudia Pașca
Album: Cântarea inimii 19
Categorie: Mulțumire
1. Isuse, vin să-Ți mulțumesc
Pentru această primăvară
În care pot să mă-odihnesc,
Și să las jos a mea povară.
2. Să simt din nou al Tău fior,
Al Duhului Sfânt cercetare,
Ce-alungă gândul trecător
Și-aduce pace-n fiecare.
3. Când trupul meu e obosit
Și pașii mei abia se țin,
Ești ajutor necontenit,
Balsam de pace și alin.
4. Isuse bun și preamărit,
Rămâi cu mine-n orice clipă,
Te chem cu sufletul trudit,
Cuprinde-mă cu-a Ta aripă.
5. /: Și-n fiecare clipă grea,
În dor, în teamă, ori ispită,
Ascunde-mă în mila Ta,
Căci vreau să-Ți cânt neobosită. :/
6. Isuse, vin să-Ți mulțumesc
Pentru această primăvară
În care pot să mă-odihnesc,
Și să las jos a mea povară.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/322216/isuse-vin-sa-ti-multumesc