Să nu pornești la drum
Autor: Ilie Belciu
Album: Ferestre spre har
Categorie: Îndemnuri
1. Să nu pornești la drum de n-ai cu tine
Pe Dumnezeu, oriunde ai pleca,
Căci Cel ce universu-n mână-l ţine
Oriunde-ai fi de grijă-ţi va purta.

R: În tot ce plănuiești să faci în viaţă
Să-L chemi pe Dumnezeu de la-nceput,
Ca să primești divina Lui povață
Și-n clipa cea mai grea să-ți fie Scut.

2. Să nu uiţi niciodată părtășia
Cu Dumnezeu în fiecare zi,
În ea găsi-vei pacea, bucuria
Ce nimeni nu ţi-o poate dărui!

3. Începe orice zi cu mulțumire
Și nici o clipă nu privi 'napoi,
Căci nu mai Dumnezeu dă fericire
În lumea de necazuri și nevoi.

4. Îngrijorarea nu te mai frământă
Și dacă anii trec, nu-ţi pare rău,
Căci orice zi trăită-n voia-I sfântă
Te-apropie mai mult de Dumnezeu!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/322141/sa-nu-pornesti-la-drum