Lumina de sus ne adună-mpreună,
Sub cerul tăcut, plin de har și iertare,
În noaptea de taină, cu inima bună,
Simțim cum renaște în noi alinare.

Se-aprind iar în suflet speranțe curate,
Și dorul de ceruri ne cheamă ușor,
Prin cântec de slavă și rugi înălțate,
Ne-ntoarcem la pace, la liniști și dor.

Pe drumul credinței pășim cu sfială,
Cu pași de lumină și gânduri senine,
În urmă durerea lăsăm dar și boala,
Și-n suflet primim fericiri ce-s divine.

În glas de-nviere răsună chemarea,
„Hristos a-nviat!” se aude în zori,
Și-n inimi se-aprinde din nou alinarea,
Ca roua ce cade pe câmpuri cu flori.

Sub raza divină ce blând ne-nconjoară,
Se spală tristețea și orice păcat,
Iar pacea în suflet ușor se coboară,
Ca visul cel dulce de mult așteptat.

Se leagă-n lumină pământul și cerul,
Prin ruga și dor ce se-nalță curat,
Iar omul își află din nou adevărul,
În harul iubirii ce i-a fost el dat.

În ziua cea sfântă a blândei iertări,
Ne strângem cu toții în jurul credinței,
Și-n taina luminii, prin calde chemări,
Simțim bucuria și rostul ființei.

Din umbra trecutului greu și-apăsat,
Avânt ne luăm azi cu sufletul viu,
Căci Domnul, prin jertfă, ne-a răscumpărat,
Din inimă fuge adâncul pustiu.

Lumina răsare, mereu doar sporește,
Și drumul devine mai clar, mai senin,
Iubirea din suflet în taină rodește,
Și viața se umple de sensul divin.

Rămâne în noi o lumină curată,
Ce nu se va stinge nicicând pe pământ,
E darul divin ce ne este lăsată,
Să-l ducem departe, prin faptă și gând.
Amin