Cârma vieții mele

Cârma vieții mele, Doamne, Ți-am predat-o,
Dar în viteza mării, de multe ori poate că n-am lăsat-o.
Când Tu voiai s-o cârmuiești,
Eu poate că am îndrăznit a-Ți ieși în cale
Și n-am lăsat ca voia Ta să se întâmple.
Și de multe ori am lucrat ca să ne separe,
Din frică, de multe ori n-am lucrat cu Tine,
Din necredință, de multe ori am privit doar spre mine.
Din teama de a nu mi se rupe barca,
Am smucit eu cârma din sfânta mâna Ta,
Crezând că eu potopul voi putea înfrunta,
Când lângă mine era Cel ce l-a învins.
Cu doar un cuvânt, marea și totul
Înaintea Lui s-au oprit.

Când valurile-mi șopteau că totul s-a sfârșit,
Și vântul îndoielii peste mine a lovit,
Când ceața grea ascundea orice liman,
Tu erai atât de aproape, deși eu nu Te vedeam.
Am vrut să-mi aleg singur direcția pe mare,
Dar fără Tine, orice drum duce spre pierzare.

Dar astăzi, Doamne, cârma vieții mele Ți-o predau,
Astăzi, Ție, Doamne, Îți dau chiar acum tot ce eu am.
Și acum nu-Ți voi mai sta în cale,
De astăzi voi fi mai mic, căci cu cât eu sunt mai mic,
Cu atât Tu în mine Te vei vedea mai mare.