Pentru toți s-avem iubire
Autor: Augustin Tecar
Album: Poezii creștine volumul 1
Categorie: Zidire spirituala
Pentru toți s-avem iubire,
Dacă suntem din Isus.
Dragostea-i o moștenire
Ce se vede în trăire
La acel născut de sus.

Dragostea este viața
Ce-i trăită pe deplin.
Ea înseninează fața
Întotdeauna dimineața
Cu un gând divin.

Dragostea e bucurie
Pentru toți ce o trăiesc.
Și face-n jurul lor să fie
Pace sfântă, armonie
Și un ambient ceresc.

Ea dă un nou sens vieții
Și speranța încolțește.
Când ești de folos la alții
Și te poți uni cu frații,
Duhul Sfânt te întărește.

Dragostea dă siguranță,
Ura doar aduce frică.
Dragostea în duh te-nalță
Spre-o nădejde mai măreață,
Ura-ntruna te oftică.

Cu dragostea poți să zbori
Spre nădejdi nebiruite;
Prin ea vezi în juru-ți flori,
Vezi seninul, nu vezi nori.
Prin ură vezi toate-negrite.

Dragostea-ți aduce ție
Prieteni sinceri și cinstiți,
Un imbold spre-mpărăție,
Spre-o trăire sfântă, vie
În părtășie cu cei sfinți.

Părtășiile sfințite
Aprind jarul la altar,
Dau putere în ispite.
Și bucuriile trăite
Ne întăresc în har.

În dragoste e unitate
Și în luptă biruință.
De la orice rău te-abate,
Ca să nu urăști vreun frate
Și să trăiești în pocăință.

Prin iubire pot vedea
Frații mai presus.
Bucurie pot avea,
Mulțumit cu starea mea,
Cu mântuirea lui Isus.

Să iubim și pe dușmani,
Dar nu și faptele ce fac.
Ei nu știu că sunt profani
Și că-n suflet sunt sărmani,
Fiindcă-n întuneric zac.

Dumnezeu să-i lumineze,
Și din starea de păcat
El să îi elibereze
Ca Scriptura s-o urmeze
Cu un gând curat.
Amin.
(Duminică, 20 aprilie 2025)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/321973/pentru-toti-s-avem-iubire