Te-ntreb, creștine, ce mai cauți azi?
Tu ceri putere, dar nu vrei durere.
Cu pași ușori, prin lume te retragi,
Dar spui că lupți, chemând o mângâiere.

Tu vrei ca Domnul lupta să ți-o ducă,
Când tu stai jos și nu te-ai ridicat.
Te rogi frumos, dar inima e stinsă,
Nu plângi pe prag, nu ți-ai mai frânt păcat.

Vrei biruință, dar nu intri-n vale,
Tu nu cunoști ce-nseamnă sânge, trudă.
În rugăciune spui cuvinte goale,
Dar nu stă Duhul Sfânt în vorbă nudă.

De ce ceri har când tu nu stai pe stâncă?
Te porți ca și când Dumnezeu ți-e slujitor.
Pe buze, sfinți — în gânduri, nor și luncă,
Și vrei să ai un nume biruitor.

Puterea vine celor ce-s zdrobiți,
Ce plâng cu inima-ngenuncheată-n noapte,
Și nu la cei ce-n vorbe sunt grăbiți,
Dar fug când vine focul peste fapte.

Nu vine har pe umeri fără luptă,
Nici biruință celor ce nu cad.
Ești tu soldat sau doar o haină ruptă
Ce fuge când e cerul cel mai lat?

Creștine, lupta este a ta, nu-a Lui —
El nu ți-a zis că va lupta în loc.
El e cu tine când cu mâini de-argilă pui
Sabia rugii-n duh, și sari în foc.

Când nu te lupți, nici luptă nu există,
Și tot ce ceri e vis, nu realitate.
Nu vrei să suferi? Atunci nu e nuntă,
Și nici cunună-n zi de judecată

A fi ostaș nu-nseamnă vorbe line,
Ci sânge, lacrimi, scutul sfărâmat.
Căci Domnul luptă doar cu cei ce-L țin de mână bine —
Nu cu acei ce dorm și cer… în pat.