Cu Isus în barca vieții!
Marcu 6:45-52
„Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie, și să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida. În timpul acesta, El avea să dea drumul norodului.
După ce Și-a luat rămas bun de la norod, S-a dus în munte, ca să Se roage.
Când s-a înserat, corabia era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe țărm.
A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea, căci vântul le era împotrivă. Și într-a patra strajă din noapte, a mers la ei, umblând pe mare, și voia să treacă pe lângă ei.
Când L-au văzut ei umblând pe mare, li s-a părut că este o nălucă, și au țipat;
Pentru că toți L-au văzut, și s-au spăimântat, Isus a vorbit îndată cu ei, și le-a zis: „Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți! “ Apoi S-a suit la ei în corabie, și a stat vântul. Ei au rămas uimiți și înmărmuriți, căci nu înțeleseseră minunea cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.”
În textul acesta ne regăsim noi, credincioșii, fiecare în „barca” vieții, traversând „marea”, uneori liniștită, alteori plină de dificultăți, și fără Isus Domnul, care poate potoli orice furtună, nu putem să înaintăm. Domnul S-a uitat și „A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea, căci vântul le era împotrivă.”
Ne frământăm și ne întrebăm cum să facem să ajungem pe țărmul mântuirii veșnice, când întâlnim atâtea obstacole în cale?
Domnul Isus are răspunsul: „Îndrăzniți, Eu sunt, zice Domnul, nu vă temeți!” Aceasta este chemarea Domnului Isus, pentru noi în fiecare zi din viața noastră de credință.
Sfatul Domnului pentru fiecare este acesta: nu te uita niciodată la valurile care izbesc barca vieții tale și nu te uita la cât de mare este furtuna, ci uită-te la Domnul, care poate liniști marea și poate potoli furtuna. …„Apoi S-a suit la ei în corabie, și a stat vântul. Ei au rămas uimiți și înmărmuriți…”
Și ție, prieten drag, Domnul Isus îți face chemarea aceasta, cu duioșie: vino aproape de Mine, îndrăznește, Eu sunt, nu te teme! . Lasă-Mă să urc în corabia vieții tale și „vântul” se va opri, „valurile” se vor liniști, iar tu Mă vei proslăvi și Mă vei binecuvânta.
Numai Mântuitorul ne poate da o stare de pace în mijlocul furtunilor din viața noastră. Oricând Îl chemăm, El este cu noi în mijlocul atacurilor de orice fel, fie asupra minții, fie spirituale. În loc să ne temem, să ne îngrijorăm, e mai de folos să ne încredem în cuvântul Lui și Domnul ne va păzi în necazuri de orice fel.
Apocalipsa 3:10: „Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi și Eu de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului.”
În loc să cedăm ispitelor, înfrângerii și fricii, e mai bine să ascultăm, să punem cuvântul Domnului în vistieria inimilor noastre și să-l păstrăm ca pe o comoară de mare preț, pentru că acolo vom găsi mereu odihna sufletului, putând depăși toate circumstanțele istovitoare în care ne aflăm la un moment dat.
În locul epuizării și al oboseli noastre duhovnicești, Domnul Isus ne va da odihnă și liniște sufletească. „Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: „În liniște și odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate și încredere va fi tăria voastră. “ Isaia 30:15.
Tot ce ne cere Domnul pentru mântuire și liniște sufletească este să venim la El, să vorbim cu El așa cum vorbește un copil cu tatăl său, să-L invităm în corabia vieții noastre și să-L lăsăm pe El la cârmă. Corabia care este condusă de către Domnul Isus nu se scufundă chiar dacă „vântul” puternic stă împotrivă, și corabia nu poate fi atacată de vrășmași chiar dacă trece prin „strâmtori”; ea va ajunge în siguranță în „portul” veșniciei.
Oriunde este chemat Mântuitorul cu credință se face liniște, și oricâți bolnavi se ating de El sunt tămăduiți. Așa a lucrat Domnul pe pământ atunci când umbla cu ucenicii; cu mult drag le-a vorbit lor atunci, și tot așa ne vindecă suferințele și ne vorbește nouă acum.
De multe ori ucenicii rămâneau uimiți și înmărmuriți pentru că nu înțelegeau minunile pe care le făcea Domnul și Învățătorul înaintea ochilor lor și Cuvântul sfânt ne arată cauza: „fiindcă le era inima împietrită”.
Oare nu tot la fel este și inima noastră, uneori împietrită, și nu avem ochii încețoșați ca și cei doi ucenici în drumul spre Emaus, împiedicându-ne să vedem mâna Domnului la lucru și minunile Lui împlinindu-se în fiecare zi în viața noastră?
Textul de mai sus descrie un episod în care ucenicii erau în barcă pe mare, singuri și în dificultate, pentru că se iscase un vânt care ridica valurile amenințător, iar Isus lipsea de lângă ei.
Ce ne spune lucrul acesta? Ne spune că fără Isus, Mântuitorul, la cârma vieții noastre, „plutim” în derivă pe marea aceasta instabilă a lumii.
Nu este întâmplător faptul că Mântuitorul i-a silit pe ucenici să treacă marea pe malul opus, lăsându-i singuri, ci scopul a fost ca, trecând prin furtună și prin valuri, ei să înțeleagă odată pentru totdeauna că fără El nu puteau învinge greul vieții.
În Evanghelia după Ioan 15:5, Domnul Isus spune: „Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu, aduce multă roadă, căci, despărțiți de Mine nu puteți face nimic.”
Domnul este sursa vieții și, fără El, noi suntem „morți” în păcatele noastre.
De multe ori ne credem grozavi și încercăm prin puterile noastre să înaintăm, lăsându-L pe Mântuitorul pe „țărm”; și, abia când întâlnim „greul”, ne dăm seama că suntem singuri în barcă pentru a traversa „marea vieții” cu furtunile ei.
„Și într-a patra strajă din noapte, a mers la ei umblând pe mare și voia să treacă pe lângă ei.”
Isus umblă și astăzi pe „marea” lumii de păcate, dar foarte puțini oameni Îl observă și Îl invită în barca vieții lor și El trece mai departe, pe lângă ei.
Mesajul acesta este pentru tine, prieten drag, cu rugămintea să nu Îl lași pe Domnul Isus să treacă pe lângă tine. Invită-L în barca vieții tale și El te va purta în siguranță spre țărmul veșniciei, chiar dacă vânturi puternice vor izbi și chiar dacă valurile vor urla.
Cu Isus în barcă vei fi mai mult decât biruitor!