Mormântu-i poarta către ceruri, un prag de taină sfânt,
Lăsând în urmă greul firii, și trupul de pământ,
Nu este beznă fără capăt, nici un sfârșit amar,
Ci trecerea spre slava mare, prin jertfă și prin har.

​Tăcerea rece de sub piatră e doar un scurt popas,
Când sufletul se rupe, de ultimul său ceas,
Isus a coborât în groapă, sfințind acest lăcaș,
Ca moartea să nu mai ne fie, aprig ucigaș.

​Privim mormântul cu speranță, nu ca pe-un zid închis,
Ci ca pe-o boltă luminoasă spre sfântul Paradis,
Acolo unde nu e plânset și nu e nici-un greu,
Ci doar lumina ce pătrunde, din bunul Dumnezeu.

Ca și sămânța care cade, și moare ca să dea,
Un spic de aur ce spre soare, cu drag se va-ndrepta,
Așa e omul care trece prin poarta de mormânt,
Lăsând o haină învechită, aici, pe acest pământ.

​Nu plângeți astăzi lângă piatra, ce pare un hotar,
Căci dincolo de ea începe, un fără margini har,
E calea către sfinte plaiuri, spre locul cel dorit,
Unde cel obosit de lume, va fi de veci primit.

​O, poartă-ngustă și tăcută, deschisă către zori,
Deschide un mormânt al vieții, spre sfinte sărbători,
Hristos a sfărâmat zăvorul, și lanțul cel greoi,
Ca să transforme groapa morții, în viața de apoi.

​Mormântu-i poarta către ceruri, un drum de slavă plin,
Unde se sting dureri amare, și orice greu suspin,
Privim cu pace spre plecare, sub cerul cel senin,
În așteptare jos la cruce, a Mielului divin.

Nu este groapa o pierzare, ci aripi pentru zbor,
Spre Cel ce ne-a iubit pe cruce, al nostru Salvator,
Căci trupul care stă-n țărnă, va învia curând,
Lăsând în urmă orice urmă, de pe acest pământ.

​E doar o noapte trecătoare, un somn de-o clipă scurt,
Până când trâmbița suna-va, peste cel mort și mut,
Atunci mormântul va da viața, ce-n el s-a întocmit,
Și vom vedea pe Cel ce moartea, pe veci a biruit.

​Deci nu vă temeți de mormântul, ce-a fost de Domnul frânt,
Prin el coboară și azi cerul, prin Duhul Lui cel Sfânt,
E poarta largă spre lumină, spre Raiul cel dorit,
Unde cel credincios de moarte, va fi pe veci păzit.
Amin